Activitati cu si Pentru Elevi

Activități cu și Pentru Elevi

Mentorat pentru incluziune și creșterea stimei de sine

Mentoratul este o metodă inovativă de a sprijini dezvoltarea elevilor atât în ceea ce privește stima de sine, cât și în ceea ce privește relaționarea și sentimentul de incluziune. Activitatea a constat în identificare a 24 de mentori, formarea acestora (de către o persoană cu experiență în domeniu) și desfășurarea propriu-zisă a activităților. Fiecare mentor a realizat activități o dată la două săptămâni, cu o grupă de aproximativ 10 elevi.

În prima etapă s-a realizat un formular de înscriere pentru elevii doritori să devină mentori. Formularul de înscriere a cuprins solicitarea a câtorva informații personale, precum și întrebări referitoare la motivația de înscriere în program.

Cu ajutorul cadrelor didactice din cadrul celor cinci școli partenere din județul Ilfov, s-au identificat și selectat elevii care au devenit mentori pentru alți elevi din aceeași școală. După selecția mentorilor, am mers în școli pentru a-i cunoaște și pentru a avea o sesiune de formare.

În cadrul sesiunii de formare, au fost aduse în discuție:

  • câteva informații despre proiect;
  • elemente de cunoaștere a elevilor;
  • motivația de participare în program;
  • așteptările mentorilor;
  • rolul de mentor și de mentorat (Prezentare a cateva dintre testimonialele mentorilor dintr-un
    alt programul de mentorat desfășurat de Agenție cu scopul de a cunoaște experiența unor elevi
    care au avut deja rolul de mentori);
  • prezentarea de bune exemple de mentorat;
  • stima și imaginea de sine (identificarea a câteva calități personale);
  • despre existența elevilor de etnie romă în școală;
  • dacă au fost martori la discriminare sau dacă au fost vreodată discriminați;
  • conceptul de identitate și asumarea identității (inclusiv a etniei)
  • despre planurile de viitor “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”
  • planificarea întâlnirilor cu mentorații și în acest sens a avut loc un mic brainstorming pentru a
    stabili de comun acord câteva dintre activitățile pe care le vor realiza cu viitorii mentorați.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul școlilor, în afara orelor de curs, cu supervizarea cadrelor didactice.

Mentorii au realizat rapoarte la finalul fiecărei activități și au solicitat feedback-ul elevilor mentorați pentru a îmbunătăți activitățile.

Activități parentale și schimb de experiență între părinți

Dincolo de activitățile extrașcolare și atelierele pe care le-am organizat alături de elevi, sălile de clasă au fost ocupate și de părinți. Am vizitat școlile partenere și, în cadrul unor întâlniri cu părinții, am povestit despre proiect, despre activitățiile pe care le-am realizat de-a lungul timpului cu copiii, dar și despre presiunile examenului din vară, despre interculturalitate și diversitate, despre cum ar putea să îi încurajeze pe copii să nu renunțe la școală. Pentru a le arăta, pe scurt, cum se desfășoară unele dintre întâlnirile noastre cu cei mici, ne-am pus puțin în „papucii” lor și ne-am jucat împreună (sau ne-am ieșit din zona de confort și eticheta serioasă pe care ți-o dă rolul de părinte). Au fost întâlniri în care am setat ce ne dorim împreună pentru copii: să-și clădească încrederea în ei și să-și atingă potențialul maxim.

Ziua Internațională a Romilor

Pe 8 aprilie, am celebrat diversitatea, incluziunea și acceptarea, alături de peste 150 de elevi din școlile noastre partenere din județul Ilfov (și trei profesori însoțitori pentru fiecare școală în parte): Școala Gimnazială Nr. 1, Pantelimon, Școala Gimnazială nr. 4, Buftea, Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, Școala Gimnazială Nr. 3 Sintești – Vidra și Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”.

Ne-am dat întâlnire în parcul Regele Mihai I (Herăstrău) unde s-a lăsat cu povești, râsete și… muuulte tricouri personalizate, la evenimentul #ÎMPREUNĂ de 8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor.

Cu două săptămâni înainte de eveniment, am mers în vizită în fiecare școală pentru a personaliza tricouri, împreună cu tinerii. Fiecare elev din cele cinci școli a primit un tricou alb pe care să-l deseneze după personalitatea lui. Au ieșit din mâinile lor mesaje pentru prietenii ori apropiații lor de etnie romă, dar și inimioare, coronițe de prințese, numele (sau numerele) fotbaliștilor pe care îi îndrăgesc ori dulciurile preferate.

Odată realizate tricourile, cu mesajele lor pentru apropiații romi (și nu numai), acestea au fost purtate pe întreaga durata activităților din cadrul evenimentului, apoi luate acasă de fiecare în parte.

Mai multe despre cum a decurs întâlnirea cu cei peste 150 de copii regăsiți pe pagina de Facebook dedicată proiectului, dar și în categoria Noutăți, aici.

Evenimentul a avut ca principal scop creșterea numărului de tineri romi care își recunosc etnia pentru a pune accentul pe creșterea nivelului de acceptare, încredere și stimă de sine a romilor, dar și scăderea nivelului atitudinilor discriminatorii la adresa acestei minorități. De asemenea, și-a propus crearea unui cadru în care fiecare elev să își facă auzită vocea, în vederea promovării diversității.

Cerc de jurnalism – revistă școlară pe tema incluziunii

În perioada de implementare a proiectului, s-a organizat un cerc de jurnalism la care au participat elevii din școlile partenere proiectului. Elevii s-au întâlnit sub coordonarea unui mentor și au dezvoltat o revistă pe tema incluziunii. S-au realizat ateliere de scriere creativă, unde fiecare elev a redactat un material, în funcție de tema săptămânii. Sub umbrela unor exerciții clasice de tipul: încropirea unui articol despre cea mai mare frică a lor, scrierea câtorva dintre caracteristicile care îi fac ceea ce sunt (pasiuni/ hobby-uri/ cărți sau filme preferate/ cele mai frumoase amintiri/ lucrurile care le plac cel mai mult la propria persoană, oamenii pe care îi iubesc cel mai mult/ visurile cele mai mari etc.) sau definirea unor momente descurajante din viața lor, au stat exerciții de storytelling și de scriere a propriei povești de la 0, dar s-au abordat și teme precum incluziunea, diversitatea, stereotipurile și prejudecățile peste care au trebuit să treacă de-a lungul timpului, bullying-ul sau respingerea primită din partea celor din jur prin prisma faptului că sunt „diferiți”.

Scopul acestor ateliere a fost ca elevii să se cunoască mai bine pe ei înșiși, dar și pe cei din jur prin intermediul scrierii creative, dar și ca toate materialele ieșite din mâinile lor, să se strângă într-o revistă de sine-stătătoare. Puteți regăsi toate numerele revistei „Ringul școlar” mai jos.

Revista se adresează membrilor comunităților din care provin elevii, dar și celorlalți elevi din școli.

Școala de vară meșteșuguri

În perioada 2-6 august 2021 iar mai apoi în 1 -5 august 2022 s-au desfășurat ateliere ale școlii de vară pentru meșteșuguri pentru elevii din cele cinci școli implicate în program. Atelierele au avut loc în cadrul Ansamblului Moara de hartie -Satul meșteșugurilor, din comuna Comana, județul Giurgiu. 

Printre activitățile desfășurate de elevi, s-au numărat: 

Toate zilele petrecute în cadrul celor două tabere de la Comana, în 2021 și 2022, ne-au făcut să ne apropiem unii de ceilalți, să ne cunoaștem și împrietenim, să râdem și să mâncam împreună, să ne apropiem de meseriile vechi, dar și să le cunoaștem povestea (și importanța). Am făcut împreună lucruri de care nu credeam că ne vom apropia atât de repede: am modelat în lut, ne-am jucat cu lemnul, am făcut păpuși din papură, am cusut semne de carte și ne-am creat de la zero propriile carnețele.

Mai multe despre modul în care s-au desfășurat atelierele școlii de vară regăsiți pe pagina de Facebook dedicată proiectului, „Împreună pentru o școală incluzivă”, precum și în secțiunea de noutăți. Atelierele au fost realizate de către meșteșugari locali, parte dintre aceștia fiind romi, cu scopul de a transmite practicile și cunoștințele lor către generațiile tinere. 

***

P.S: Pe lângă toate cele învățate în săptămâna meșteșugului, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Pantelimon și-au pus creativitatea la treabă și au creat o poezie – pe care o regăsiți aici.

Activități sportive – mișcare și joc

Învățarea prin experimentare a jocului ca instrument psihosocial de lucru cu copiii le va dezvolta sufletul, mintea și corpul și le va modela abilitățile de lucru în echipă și de relaționare, demontând stereotipurile și prejudecățile existente.

Astfel, s-au creat echipe incluzive de sport formate din 20 de elevi la nivelul fiecărei comunități. Sporturile pe care s-au pus accent au fost fotbal, volei, ștafetă ori jocuri de îndemânare. Toate acestea s-au jucat echipe mixte (romi și neromi, fete și băieți, elevi mai mici și elevi mai mari). Fiecare școală au avut și un profesor îndrumător care a stabilit programul, consultându-se înainte cu elevii și aflând înclinațiile sportive ale acestora.

Pe 24 ianuarie, elevii școlilor noastre partenere din județul Ilfov, s-au întrecut în cadrul unei altfel de competiții sportive. Ne-am dat întâlnire cu peste 100 de tineri, însoțiți de cadre didactice, la MaxFun (Băneasa), să jucăm bowling, pe școli. Pentru majoritatea elevilor, o primă astfel de experiență, care deși a stat sub umbrela unei competiții, scopul ei a fost de a aduce împreună elevii și a se bucura de o după-amiază de joc.

Tabere interculturale

În perioada 1-5 septembrie 2021 a avut loc prima serie a taberei interculturale, alături de elevii a patru dintre școlile partenere din județul Ilfov. Ne-am strâns cu tinerii pentru a susține atelierele la Step-by-Step, București. Întreaga experiență a taberei de interculturalitate a fost despre încredere, colaborare, incluziune și diversitate, abordate prin intermediul jocului.

Printre activitățile desfășurate în cadrul taberei s-au numărat și jocurile de cunoaștere, ateliere de introducere în diversitate (explicarea noțiunilor și termenilor de referință: incluziune, echitate, acceptare, interculturalitate ori jocuri non formale de înțelegere a termenilor „strada inegalității”, „marginalizarea pe întelesul tuturor”), ateliere de identitate și cultură romă (quiz despre romi, prezentarea istoriei romilor, crearea propriei identități), ateliere de drepturile omului și ale copilului ori vizite – în ultimele două zile au fost vizitate Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (București), Muzeul de Istorie, Muzeul Cotroceni și Grădina Botanică.

Cea de-a doua serie a taberei de interculturalitate a avut loc în perioada 6-10 septembrie 2021 și a constat în aceeași agendă de lucru, axată pe incluziune și diversitate. Dincolo de asta, au avut loc activități referitoare la descoperirea sinelului, a gândurilor și a rolului pe care acestea le au, punându-se accentul pe faptul că fiecare copil este valoros și demn de a fi iubit.

În vara anului 2022 ne-am bucurat să organizăm din nou tabarele interculturală alături de elevii din școlile noastre partenere. De data aceasta gazdele acestor tabere au fost Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și Casa Universitarilor, București.

Zilele fierbinți ale lunii iulie ne-au prins alături de participanți discutând despre istoria și cultura comunității noastre, despre incluziune, acceptare, încrederea în sine, dar și tehnici și instrumente prin care putem combate mesajele xenofobe, rasiste sau discreditare la adresa minorităților.  Astfel, prin joculețe de încredere, coordonare, de rol, dar și de creativitate, au învățat despre conceptele de bază legate de interculturalitate și cum acestea pot fi aplicate în viața cotidiană.

Mai mult decât atât, pe parcursul acestor două tabere, participanții au avut ocazia de a se cunoaște mai bine între ei și de a forma noi grupuri de prieteni în cadrul căruia pot împărtăși mesajul incluziunii și echității.

Scopul taberei de interculturalitate organizate a fost acumularea de informații cu privire la istoria romilor (sclavie, dezrobire, Holocaust, perioada comunistă), analiza informațiilor despre metode, tehnici și instrumente de combatere/ reacție în situații de discriminare, dar și organizarea de dezbateri și jocuri creative în care să se pună accentul pe diversitate, discriminare, anti-țigănism ori rasism.

Pentru că scopul acestor tabere a fost de a aduce împreună, pe 27 ianuarie, am ocupat o sală de cinema împreună cu elevii și cadrele didactice din cele cinci școli partenere. Am ronțăit floricele și am urmărit împreună filmul „Wonka”, povestea unui magician care a plecat în lume având un singur vis: să împartă rețeta și dragostea lui pentru ciocolată cu toată lumea. Când luminile s-au aprins din nou în sala de cinema, Wonka ne-a lăsat cu o lecție importantă – că fiecare vis se poate îndeplini dacă ai încredere și muncești pentru el.

Identificarea și promovarea modelelor de succes

Pentru a motiva noua generație spre a-și atinge visurile prin muncă și perseverență am inclus conceptul modelelor de succes în proiect. Astfel la nivelul fiecărei școli s-a organizat un grup de elevi format din aproximativ 10 persoane, care au identificat persoane, de la nivel local, care sunt modele de urmat pentru ceilalți membrii ai comunității. În total, s-a făcut identificarea a 15 astfel de modele.

Echipele au realizat o serie de povești în care au cuprins parcursul celor 15 modele de succes din comunitățile lor, au scris despre piedicile peste care au trecut, cum a fost începutul lor de drum și ce sfaturi oferă pentru tinerii care își aleg în prezent meseria.

Procesul de documentare a poveștilor a constat în intervievarea fiecărui model timp de 10-15 minute prin care au aflat mai multe despre motivația din spatele reușitelor acestora, dar și efortul depus în atingerea acestora. 

Toate aceste povești s-au materializat sub forma unei broșuri care a fost lansată în cadrul unui eveniment desfășurat la Cinema City în București. La acest eveniment au participat 256 de elevi la care s-a alăturat și Emil Nepot ce le-a povestit tinerilor despre oamenii de lângă noi care ne motivează să excelăm în domeniile ce sunt aproape de inima noastră. După, ne-am uitat cu toții la un film, ca-n familie, și am ronțăit împreună floricele.

Pentru unii dintre tinerii de astăzi a fost pentru prima dată când și-au găsit locul într-o sală de cinema. Pentru alții a fost o după-amiază pe care au petrecut-o împreună cu colegii lor. Pentru fiecare în parte ziua de astăzi a însemnat ceva diferit, însă la finalul zilei a fost doar despre a vedea mai bine poveștile de lângă noi. Și a ni le creiona mai bine pe ale noastre.

Broșura modelelor de succes poate fi accesată aici.

Cluburi de educație financiară și antreprenoriat

Unul dintre cele mai răspândite stereotipuri despre romi este că aceștia nu muncesc și nu contribuie economic la bunăstarea României. Pentru a reduce acest stereotip am organizat grupe de educație financiară și antreprenoriat. Obiectivul acestora a fost ca elevii romi și neromi să lucreze împreună la dezvoltarea unor proiecte economice: de la o campanie de strângere de fonduri, la crearea unor mici acțiuni generatoare de venit. Suntem siguri că astfel de activități vor avea ecouri în viitorul micilor antreprenori.

Pentru a pune teoria în practică, în luna ianuarie 2024, am mers împreună cu elevii la Destiny Park (Băneasa), primul parc de învățare prin joacă din România, dedicat copiilor între 4 și 14 ani. Pe scurt, un oraș în miniatură în care copiii testează, pentru câteva ore, viața de adult.

Ei s-au putut „angaja” ca polițiști, medici, ciocolatieri, livratori, farmaciști, dentiști, jurnaliști ori pompieri, iar odată cu asta, au primit un salariul format din magic bani, pe care i-au putut folosi pentru a experimenta și alte activități sau jocuri (fotbal, cățărări cu tiroliana ori parcurgerea unui traseu de formula1, spre exemplu). În total, 43 de astfel de activități, prin care copiii au învățat câte ceva despre responsabilități și gestionarea veniturilor… și s-au distrat și amuzat în timpul ăsta.

Cluburi de teatru social

În ultimele luni ale anului școlar 2021-2022, elevii celor cinci școli partenere din județul Ilfov, sub implicarea, susținerea și supravegherea profesorilor coordonatori, au repetat și realizat cinci spectacole de teatru. Ideile pentru spectacolele alese, temele dezbătute prin intermediul lor, cât și regiile pentru care au optat, le-au aparținut în totalitate.

Odată spectacolele realizate, ne-am întâlnit cu tinerii de la școlile partenere și am vizionat (și filmat) spectacolele de teatru pe care aceștia le-au pregătit. Tinerii au vorbit prin spectacolele lor despre toleranță, iubire și prietenie, despre prejudecățile neîntemeiate ori bullying-ul și discriminarea din rândul tinerilor.

Pentru ca reușita să nu rămână neîmpărtășită, ne-am adunat cu toții la The Fool (București) pentru a viziona piesele de teatru realizate de către elevi și capturate în vară. Dacă cu câteva luni în urmă sălile de clasă ale elevilor au devenit adevărate platouri de filmare, acum sala de spectacole s-a transformat în propria gală a elevilor. Ei au vizionat deja consacratele piesele Take, Ianke și Cadîr”, dar și spectacole făcute de la zero de tineri, cu ajutorul cadrelor didactice, „Căutarea”, „P. R. I. E. T. E. N”, „Nimeni nu zboară niciodată singur” și „O lecție de viață”.

Mai multe detalii despre fiecare spectacol în parte, regăsiți mai jos:

Cluburi de dezbateri și public speaking

În cadrul activității de public speaking si debate, elevii au deprins arta de a construi  argumente în vederea susținerii propriilor discursuri, cuprinzând varii domenii. Indiferent de domeniul vizat (public speaking sau dezbateri), parcursul elevilor a început prin cunoașterea sau aprofundarea informațiilor despre:

  • comunicarea și limbajul nonverbal;
  • gestionarea emoțiilor;
  • structura unui argument ;
  • etică.

Un punct important al activității a fost susținerea elevilor romi implicați în proiect a-și dezvolta competențe necesare în a argumenta anumite poziții cu privire la minoritatea romă cât și de a sparge stereotipuri și prejudecăți ce se întâlnesc în viața de zi cu zi.

Elevii din cele 5 școli partenere au avut ocazia de a pune în practică tainele debate-ului în cadrul evenimentului organizat la The Fool, în București. Cu ocazia Zilei Internaționale a Toleranței, elevii au dezbătut pentru acceptarea celuilalt, respectul, aprecierea, cunoașterea altor lumi și diversitate. Pentru mulți a fost prima dată când s-au aflat în fața unui microfon (și unor ochi mai mult sau mai puțin străini). Ziua respectiva a reprezentat un exercițiu de curaj și de depășire a fricilor pentru fiecare în parte, lucru care i-a apropiat de ei înșiși, dar și de ceilalți.

Până la finalul zilei a fost sigur un lucru, că elevii au atins obiectivul nostru, acela de a se simți împuterniciți să ia poziția în concordanță cu temele propuse atunci când cadrul le permite.

***

La unul dintre evenimentele organizate de Agenția Împreună, „EducOm Împreună”, una dintre elevele pe care le-am întâlnit la clubul de debate, Iasmina Împușcatu, a devenit și unul dintre speakerii pe care ni i-am dorit pe scenă. Iasmina, elevă la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, Brănești, a vorbit despre educația din familie, despre limite, bariere și felul în care, uneori, cei care ne taie aripile sunt chiar cei la care ținem cel mai mult.

REZULTATE:

În cadrul celor cinci școli partenere s-au desfășurat următoarele activități:

Mentorat pentru incluziune și creșterea stimei de sine

24 de elevi au fost formați în devenirea de mentori, prin însușirea principiilor de incluziune și diversitate;
265 de elevi implicați în activități de creștere a stimei de sine și de încurajare în parcursul educațional.

Ziua Internațională a Romilor

150 de elevi romi și neromi au celebrat împreună Ziua Internațională a Romilor

Cerc de jurnalism – Revistă școlară pe tema incluziunii;

25 de elevi romi și neromi au luat parte la cercul de jurnalism, iar în cadrul acestuia au fost realizate 6 numere ale revistei „Ringul școlar” o revistă despre diversitate și incluziune.

Școala de vară meșteșuguri;

În cadrul activității au participat 100 de elevi romi și neromi, care s-au apropiat de meseriile vechi: au modelat în lut, au făcut păpuși din papură, am cusut semne de carte și și-au creat propriile carnețele, printre altele.

Activități sportive – mișcare și joc;

100 de elevi romi și neromi au fost implicați în activitati sportive, iar în luna ianuarie 2024 a avut loc evenimentul final al activității, sub umbrela unei competiții de bowling, la care 20 de elevi din fiecare școală, sub coordonarea cadrelor didactice, au luat parte. Dincolo de această competiție, au fost organizate alte 4 competiții locale.

Tabere interculturale;

265 de elevi romi și neromi au fost informați în legătură cu echitatea și interculturalitatea în cadrul taberelor. Printre activitățile desfășurate s-au numărat: diseminarea informațiilor despre istoria și cultura romă, clarificarea conceptelor de interculturalitate, diversitate, discriminare, anti-ţigănism, rasism, acumularea unor informații despre istoria romilor (Robie, Dezrobire, Holocaust, perioada comunistă).

Identificarea și promovarea modelelor de succes;

265 de elevi au beneficiat de broșura modelelor de succes, broșură care cuprindea poveștile oamenilor de succes identificați la nivelul celor 5 localități din Ilfov.

Cluburi de educație financiară și antreprenoriat;

50 de elevi au cunoștințe îmbunătățite cu privire la finanțe și anteprenoriat, cumulate de-a lungul implementarii cluburilor.

Cluburi de teatru social;

În vara anului 2022, am transformat holurile școlilor în platouri de filmare, iar in data de 22 noiembrie 2022, 57 de elevi din partea celor 5 școli partenere au participat la evenimentul de incheiere al activitatii, în București, unde si- au văzut unii altora munca. Școala Gimnazială Nr. 1, Pantelimon a încheiat întâlnirea noastră alegând să joace direct pe scenă. Am urmărit atât spectacole de teatru deja cunoscute, „Take, Ianke și Cadîr”, dar și spectacole făcute de la zero de tineri, cu ajutorul cadrelor didactice, „Căutarea”, „P. R. I. E. T. E. N”, „Nimeni nu zboară niciodată singur” și „O lecție de viață”.

Cluburi de public speaking;

50 elevi au deprins abilități de argumentare prin cluburile de dezbateri și public speaking. În data de 16 noiembrie 2022, în București, 52 de elevi au participant la încheierea activității și au susținut câte un discurs cu ocazia Zilei Internaționale a Toleranței și au fost premiați. Acceptarea celuilalt, respectul, aprecierea, cunoașterea altor lumi și faptul că nu le știm pe toate – au fost doar câteva dintre temele pe care copiii le-au adus în discuție și spus cu voce tare, pe scenă, pentru prima dată în fața unui microfon (și unor ochi mai mult sau mai puțin străini). Un exercițiu de curaj și de depășire a fricilor pentru fiecare în parte, care i-a apropiat de ei înșiși, dar și de ceilalți.

ro_RORomână