Dezbateri publice organizate pentru influențarea politicilor publice la nivel local, regional și național

Pe 11 decembrie 2022 a avut loc a doua întâlnire pe baza „Dezbaterilor publice organizate pentru influențarea politicilor publice la nivel local, regional și național”. În urma acestei întâlniri s-a dezbătut Planul Județean de Îmbunătățire a Situației Romilor (2023), unde coordonatorul proiectului din partea Asociației Romilor din Făgăraș a prezentat completările propuse în cadrul ședinței GLM din luna octombrie 2022 cu privire la Planul de Îmbunătățire a Situației Romilor pentru 2023 din județul Brașov.

image
image 1
image 2

La solicitarea reprezentanților APL din localitățile Părău și Voila s-a stabilit faptul că este necesar angajarea mediatorilor sanitari în comunitățile cu pondere mare de romi. De asemenea, s-a stabilit că este necesar sprijinul Instituției Prefectului Brașov, în vederea derulării acestui proces, alături de DSP Brașov.

Dincolo de asta, s-au prezentat și procesele de advocacy implementate pe durata anului 2022 în cadrul proiectului, unde s-au prezentat cele patru Planuri de Acțiune Locală, aferente localităților Racoș, Făgăraș, Cincu și Rupea, ca modele de bună practică pentru localitățile cu pondere de persoane de etnie romă.

Întâlnirea a avut ca rezultate:

  • Modificarea Planului de Îmbunătățire a Situației Romilor pentru 2023 din județul Brașov în conformitate cu solicitările din cadrul întâlnirii;
  • Informarea reprezentanților APL-urilor prezente cu privire la necesitatea elaborării unor Planuri de Acțiune Locală în parteneriat cu membrii comunității și cu cei ai unui ONG care are ca scop principal incluziunea persoanelor de etnie romă.

Leave a Reply

ro_RORomână