166 de ani de la abolirea sclaviei romilor în Brăila

Pe 20 februarie s-au împlinit 166 de ani de la abolirea sclaviei romilor, astfel că grupurile de inițiativă locală din județul Brăila au organizat mai multe evenimente pentru a marca această bucată din istoria noastră, a tuturor. Pentru prima dată, în județ s-au desfășurat opt astfel de acțiuni de celebrare.

În cadrul ultimei activități, grupurile de inițiativă locală din Lacu Dulce, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Anton Pann”, au vizionat filmul „Sclavia Romilor – Lungul drum către libertate”, dar au organizat și o dezbatere, unde au punctat ca teme: promovarea istoriei romilor în școli, rolul cadrului didactic în promovarea elementelor culturale ale romilor la clasă, dar și importanța colaborării dintre școală, comunitate și instituții.

Invitații la eveniment au fost atât directori ai unităților de învățământ din municipiu și județ, cât și reprezentanți ai administrației publice locale și județene ori reprezentanți ai instituțiilor publice.

„Prin acest eveniment ne-am propus ca participanții, fie că sunt cadre didactice, elevi, părinți sau lideri locali, să înțeleagă cât de importantă este cunoașterea trecutului… Un popor care nu își cunoaște și nu își asumă istoria, cu bune și cu rele, este un popor fără identitate, fără viitor…

Sclavia rromilor a fost cea mai mare și lungă tragedie a rromilor, nu putem neglija acest lucru, iar noi, societatea civilă, venim în sprijinul școlilor cu o serie de activități și cursuri de istorie a rromilor, interculturalitate, educație parentală pentru a încerca să acoperim golul creat de lipsa acestor informații în curricula școlară sau în pregătirea pedagogică a cadrelor didactice.” (Daniel Caraivan, facilitator comunitar, județul Brăila).

👉 Mai multe despre evenimentul dedicat celebrării a 166 de ani de la abolirea sclaviei romilor, din județul Brăila, regăsiți aici: https://stiribrailene.net/…/putem-mai-mult-impreuna…/

Leave a Reply

ro_RORomână