Capacitarea și Abilitarea Romilor prin Lobby și Acțiune

2022

Capacitarea și Abilitarea Romilor prin Lobby și Acțiune

Proiectul Capacitarea și Abilitarea Romilor prin Lobby și Acțiune a avut ca scop creșterea capacitării grupurilor vulnerabile din 12 comunități rurale interetnice din județele Călărași, Brăila și Constanța. Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN și Asociația Centrul pentru Educație și Drepturile Omului – ACEDO. Proiectul a prevăzut împuternicirea a 12 comunități de romi din 3 județe (Brăila, Călărași și Constanța) prin facilitare și dezvoltare comunitară, precum și capacitarea a 24 de experți și lideri romi de la nivel național pentru a crește implicarea acestora la luarea deciziilor care vizează comunitățile de romi și nu numai, dar și formarea cadrelor didactice în teme precum istoria romilor și interculturalitate.

Rezultate:

  • 𝐈𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐠𝐫𝐮𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆: În primele două luni ale proiectului, au fost selectate cele 12 comunități în care s-a desfășurat procesul de dezvoltare comunitară. Comunitățile selectate au vizat trei județe, anume: Călărași (Chirnogi, Curcani, Ulmeni, Mănăstirea), Bărila (Vișan, Berteștii de Jos, Galbenu, Unirea), Constanța (Valul lui Traian, Ostrov - sat Galița, Lumina, Mihai Viteazu - sat Sinoie). Datele au fost culese pe baza unui chestionar completat de membrii comunităților, cuprinzând indicatori despre educație, sănătate, infrastructură, locuire, ocupare, cultură și discriminare. În urma analizei, membrii grupurilor de inițiativă au prioritizat nevoile comunităților, astfel: locuire (acte de proprietate), ocupare (locuri de muncă, cursuri de calificare), cultură (lipsa/ inactivitatea căminului cultural, celebrarea Zilei Internaționale a Romilor), educație (pregătirea continuă a cadrelor didactice, combaterea absenteismului școlar, combaterea discriminării în școală), sănătate (mediator sanitar, asigurare medicală, aparatură performativă), infrastructură (utilități - apă potabilă/ gaze), asfaltarea străzilor, iluminat public).
  • 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢 𝐆𝐈𝐋 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐭̦𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞: Fiecare din cei 3 parteneri a angajat câte un facilitator local responsabil de județul aferent: Calărași, Brăila și Constanța. Activităţile din prima parte a procesului de facilitare comunitară au constat în acţiuni de pregătire a intervenţiei, sarcinile facilitatorilor fiind cunoaşterea comunităţilor şi analiza stadiului iniţial în care se află acestea la începutul procesului, iar obiectivul urmărit susţinerea comunităţilor de romi în procesul de auto-organizare prin identificarea şi prioritizarea propriilor nevoi. În perioada februarie-martie partenerii noștri, Sastipen și Center for Education and Human Rights, au organizat cursuri pentru membrii grupurilor de inițiativă, dar și pentru alte persoane din comunitate. Cursurile s-au axat pe drepturile omului și nondiscriminare, identitate și stimă de sine, politici publice pentru romi și reprezentare locală, dar și relaționare cu APL (consolidarea sectorului civic și relația cu APL).
  • 𝐈̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐎𝐍𝐆-𝐮𝐫𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞: Pentru ca grupurile de inițiativă locală să devină actori de schimbare la nivelul comunităților, Grupurile de Inițiativă Locală s-au transformat în ONG-uri. Spre exemplu, pe 6 iunie, în județul Brăila, au avut loc o serie de evenimente care au marcat înființarea a două noi ONG-uri: 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆ „𝐆𝐚𝐥𝐛𝐞𝐧𝐮” și 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆ „𝐕𝐢𝐬̦𝐚𝐧𝐢”. Înființarea celor două asociații a fost marcată de o serie de evenimente, alături de copiii din cele două localități: peste 100 de puști au participat la activități extrașcolare, printre care: ⚽️ fotbal (fiecare echipă primind echipament sportiv); 🎥 prezentare PowerPoint despre istoria și cultura romă; 💃 dansuri populare românești și romani. Scopul celor două ONG-uri înființate este de a acționa în scopuri socio-culturale, economice și educaționale pentru dezvoltarea comunităților de romi. În aceeași perioadă, în comuna Berteștii de Jos, județul Brăila, s-a înființat 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆ „𝐁𝐞𝐫𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐉𝐨𝐬”. Așadar, timp de trei zile, în comună au avut loc o serie de activități cu copiii, prin care să se marcheze înființarea acestuia. Activitățile, realizate în parteneriat cu Școala Gimnazială, au avut ca scop promovarea diversității în rândul tinerilor, interculturalitatea și incluziunea. Printre acestea s-au numărat și: 🌳 „Împreună pentru un mediu sănătos”; 🎹 „Cântec pentru toți”; ⚽️ „Fotbalul fără prejudecăți”.
  • 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐢𝐝𝐞𝐫𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐢: Prin inițierea acestui program de pregătire s-a urmărit crearea unui grup reprezentativ de experți și lideri romi care să poată acționa pentru protejarea drepturilor și identității romilor, reprezentând comunitățile de romi în raport cu autoritățile publice locale sau alte entități publice sau private relevante. Spre exemplu, în perioada 𝟏𝟓-𝟏𝟗 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟐, partenerii Center for Education and Human Rights și Organizatia Sastipen au desfășurat cursurile adresate experților și liderilor romi locali în localitatea Constanța. Așadar, cele două cursuri au fost: 1. Participare și reprezentare; 2. Comunicare și Advocacy. În cadrul cursului „𝐏𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞”, participanții au învățat care este rolul unui lider local, cum ar trebui să se poziționeze în relația dintre APL și comunitate, cum să reprezinte localitatea la nivel local, cât de importante sunt Grupurile de Inițiativă Locală pentru comunitate, cum să gestioneze un buget, care sunt responsabilitățile unui consilier local, dar și cum funcționează Consiliul Local și cum se iau deciziile la nivel local. Pe de altă parte, în cadrul cursului „𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐀𝐝𝐯𝐨𝐜𝐚𝐜𝐲”, participanții au parcurs principiile comunicării problemelor și nevoilor comunității în relația cu autoritățile locale, precum și modalitățile prin care pot influența deciziile acestora din urmă, referitoare la aplicarea unor politici sociale sau privind drepturile omului care să țină cont de populația romă.
  • 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟐 𝐎𝐍𝐆-𝐮𝐫𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞: Cele 12 ONG-uri au derulat activități de mobilizare a membrilor comunităților interetnice (romi și români), promovând astfel voluntariatul și implicarea și făcându-se cunoscuți în localitate. Acțiunile de mobilizare realizate de ONG-urile nou-înființate au vizat: 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐛𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐢 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐢𝐥𝐨𝐫 (spre exemplu, în 2022 am celebrat Ziua Internațională a Romilor în localitățile Curcani, Chirnogi, Mânăstirea și Ulmeni – județul Călărași cu scopul de a ne apropia de cultura romani, istoria și drepturile romilor de pretutindeni), 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐥𝐦𝐞 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐧𝐨𝐧-𝐝𝐢𝐬𝐜𝐫𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐝𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 (pe 20 februarie 2022, odată cu marcarea a 166 de ani de la abolirea sclaviei romilor, facilitatorul comunitar, Daniel Caraivan, județul Brăila, ne-a dat de veste că evenimentul a fost celebrat la elevii claselor a VI-a și a VII-a, de la Școala Generală Galbenu, sat Drogu. Elevii au vizionat filmul documentar despre sclavie, „Lunga robie a omului”, și au desfășurat o serie de activități interactive cu tema evenimentului).
  • 𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐝𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐢̂𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐢𝐥𝐨𝐫: Programul de formare a avut ca scop dezvoltarea nivelului de cunoaştere de către personalul didactic din învățământul preuniversitar cu privire la elementele de istorie a romilor care să susţină demersurile de abordare curriculară adecvată şi de adaptare a mediului şcolar la nevoile şi interesele de învăţare ale elevilor romi.
  • 𝐀𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐝𝐯𝐨𝐜𝐚𝐜𝐲 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐢𝐥𝐨𝐫: La nivelul celor 12 localități, ONG-urile înființate, sprijinite de echipa de implementare s-au realizat acțiuni de advocacy la nivel local și județean pentru implementarea soluțiilor stabilite în planul de acțiune locală.
  • 𝐒𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐠𝐫𝐮𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆: GIL-urile/ ONG-urile înființate au avut ocazia de a înțelege și cunoaște procesele de dezvoltare comunitară și promovare a diversității din alte comunități. Unul dintre aceste schimburi de experiență a avut loc pe 28 iulie, la București, la sediul Organizației E-Romnija, pe 28 iulie, la care au participat membrii organizațiilor nou-înființate din județul Călărași (Curcani, Mănăstirea, Chirnogi, Ulmeni), dar și membrii ai Asociației Centrul pentru Educație și Drepturile Omului. Pe lângă prezentarea activităților întreprinse de E-Romnija, cu focus pe un studiu de caz cu privire la comunitatea Valea Seacă (Bacău), participanții au povestit și despre principala provocare a ONG-urilor nou-create, aceea de a-și asigura resursele financiare pentru îndeplinirea misiunii lor), dar și activități de dezvoltare comunitară desfășurate la nivel local, mai exact identificarea și prioritizarea problemelor de la nivel local, elaborarea planurilor de acțiune locală, relaționarea cu autoritățile publice locale și cum se poate aceasta îmbunătăți.
ro_RORomână