Se vor selecta 16 mentori voluntari – elevi de liceu sau de școală generală. Aceștia vor participa la un program de instruire online în care le vor fi prezentate activitățile pe care trebuie să le desfășoare cu elevii.
Cei 16 mentori vor participa inițial la un program de instruire de două zile (online) în care le vor fi prezentate activitățile pe care trebuie să le desfășoare cu elevii, metode de lucru non-formale, instrumente pe care să le utilizeze.
De asemenea, în fiecare dintre cele opt școli va exista un coordonator voluntar (cadru didactic) care se va ocupa de organizarea și supravegherea activităților.
80 de elevi vor fi împărțiți în 16 grupe (aproximativ 5 elevi în fiecare grupă), iar fiecărui mentor îi va fi atribuită o grupă de cinci elevi. Mentorul va stabili împreună cu elevii și coordonatorul școlii un program al activităților.