În România, acțiunea afirmativă pentru romi în mediul universitar apare pentru prima dată în anul universitar 1992-1993 și este introdusă de către secția de Asistență Socială a Universității București, fiind alocate un număr de 10 locuri pentru studenții romi. Din anul universitar următor, acțiunea este preluată și de alte catedre de profil din cadrul Universităților din Cluj, Iași, Timișoara, urmând apoi să fie implementată la nivel național. Motivele dezvoltării măsurilor afirmative, modul de implementare, precum și efectele lor constituie un subiect de dezbatere aprins, atât în rândul specialiștilor și a comunităților universitare, cât și în rândul populației generale.
Studiul de față este printre puținele demersuri ample de a înțelege și analiza dinamica și rezultatele celei mai cunoscute măsuri specifice adresate minorității rome din România. Metodologia studiului este mixtă, îmbinând analiza datelor statistice provenite de la Ministerul Educației cu privire la evoluția numărului de studenți romi care au beneficiat de măsură cu analiza de conținut a 30 de interviuri semi-structurate cu studenți romi și neromi, reprezentanți ai societății civile și instituții publice, inițiatori ai măsurii și reprezentanți ai universităților. Complementar, pentru a ilustra studii de caz ale beneficiarilor acestei politici publice, au fost documentate 10 povești de tip Most Significant Change.
Politica măsurii afirmative pentru romi în universități este o practică care s-a dezvoltat de-a lungul celor
20 de ani (2002-2022) pentru care au putut fi analizate datele cantitative. Dacă, inițial, politica s-a adresat doar ciclului de licență, ulterior, aceasta a fost extinsă și la următoarele cicluri, respectiv masterat și doctorat. Se observă că la nivel general a scăzut numărul de studenți romi înscriși pe locuri dedicate ca parte a măsurii afirmative la toate cele trei niveluri de studii universitare – licență, masterat și doctorat. Această scădere a numărului de studenți romi înscriși pe locuri destinate poate avea mai multe cauze: (1) scăderea numărului total de absolvenți de clasa a XII-a care iau Bacalaureatului, reflectându-se și în numărul de tineri romi care se înscriu la facultate; (2) existența unui număr mai mare de studenți romi care aleg să candideze pe locuri generale și (3) scăderea numărului de studenți romi ca fenomen distinct.
Politica de acordare a locurilor distincte pentru romi în universități este considerată ca fiind în continuare relevantă și utilă de către toate categoriile de respondenți intervievate. Decalajul de acces și educațional în general nu a fost încă reparat, motiv pentru care se justifică continuarea acestei politici publice, însă aceasta poate fi îmbunătățită printr-o serie de măsuri identificate în urma analizei interviurilor.
Impactul perceput al politicii publice este resimțit de respondenți pe mai multe dimensiuni: (1) Creșterea numărului de tineri romi care au avut acces la studii superioare și care au devenit modele pentru comunitățile din care provin și alte comunități de romi; (2) Dezvoltarea unui grup de romi („elită romă”) care conștientizează nevoile și decalajele cu care se confruntă romii, promovează combaterea discriminării, contribuie la diminuarea stereotipurilor și prejudecăților și au un rol activ în crearea identității culturale a romilor în spațiul românesc și nu numai; (3) Formarea de profesioniști romi care lucrează în domenii diverse precum asistență socială, administrație publică, educație, medicină etc.
În final, raportul oferă recomandări concrete pentru actorii implicați în dezvoltarea și implementarea
politicii publice de alocare a locurilor speciale pentru romi în universități, cu scopul de a oferi posibile
direcții pentru crearea unei abordări mai comprehensive, atât din perspectiva nevoilor studenților, cât și a sustenabilității politicii publice.
Regăsiți raportul integral aici: