În cadrul emisiunii „Confesiuni” (TVR1) am povestit despre raportul lansat recent de fundația noastră, „Măsuri afirmative pentru romi în universități. Experiențe, schimbări și lecții învățate” , printre puținele demersuri ample de a înțelege evoluția măsurii afirmative încă de la înființarea ei, din 1992.
În 1992, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București a inițiat măsura prin care să fie alocate locuri pentru studenții romi în interiorul facultății ca o măsură care să sprijine dezvoltarea unei resurse umane rome. Ulterior, această măsură a fost implementată la nivel național, Ministerul Educației stabilind nevoia alocării de locuri distincte în învățământul superior pentru candidații de etnie romă cu scopul de a reduce decalajele socio-economice dintre populația romă și neromă, și „urmărindu-se crearea unei elite care să preia rezolvarea unora dintre problemele cu care se confruntă această minoritate” (Ionescu & Cace, 2006).
Raportul scoate în evidență modul în care a evoluat numărul de romi care beneficiază de locuri în universități și cum s-au raportat universitățile de-a lungul timpului la această politică publică. De asemenea, reliefăm perspectivele multiple asupra rolului acestei politici publice și cum a fost ea percepută de către diverși actori în ceea ce privește impactul, sustenabilitatea, coerența cu alte politici publice și lecțiile învățate. Nu în ultimul rând, prin această cercetare ne-am propus să venim cu o serie de recomandări de îmbunătățire a politicii publice și de sprijin al procesului mai amplu de incluziune a romilor.
„Încă de la început, această măsură a venit tocmai să acopere decalajele educaționale. La acest moment, procentul populației majoritare a celor care absolvă studii superioare este de 22%, în timp ce în rândul populației minoritare rome este de 2%. Putem spune că măsura și-a atins cu limite acest impact/ acest rezultat, însă arată că încă avem nevoie de această măsură. (Georgiana Ioniță, Agenția „Împreună”).
„Mediul universitar, Universitatea din București, a considerat că trebuie să ofere un sprijin echitabil – dai mai mult celor aflați în nevoie – astfel încât tinerii din aceste zone să poată intra în mediul universitar și să devină, inclusiv, modele de reușită pentru copiii din astfel de zone. Lucru care s-a realizat. Faptul că în momentul de față vorbim de mii de absovenți de stududii superioare, de etnie romă, numai în Universitatea din București, arată ceva. (…) Societatea românească e departe de a fi mono-culturală. Și atunci, trebuie să facem pași astfel încât să ancorăm mediul universitar în societate. Și invers, societatea să se ancoreze în mediul universitar.” (Gelu Duminică, Agenția „Împreună”)
„Universitatea continuă, spun eu, să fie principlul vector de promovare al măsurilor afirmtive în învățământul superior, măsuri afirmative destinate tinerilor romi și nu numai. Între timp, au apărut locuri speciale pentru tineri din mediul rural, pentru persoane cu dizabilități, într-o vreme am avut măsuri speciale pentru copii care ajungeau la facultate și veneau din instituțiile speciale, din centrele de plasament sau din familii de plasanment. Toate astea fac parte din opțiunea Universității din București, ca universitate incluzivă, care promovează diversitatea, care consideră că fiecare tânăr are dreptul la educație și că trebuie să acordăm o atenție suplientară celor care nu au avut șanse, care provin din familii fără posibilități financiare sau care nu au avut modele în comunitățile lor, pe care să le urmeze, pentru a avea succes în viață prin intermediul educației.” (Marian Preda, rector, Universitatea din București)
Întreaga intervenție aici (începând cu min. 1: 10:00).
