Scurt/2: Dicționar de vorbe folosite în exces

Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” lansează campania de informare și conștientizare, „SCURT/ 2: Dicționar de vorbe folosite în exces” care își dorește să aducă în atenție concepte tot mai discutate în spațiul public, a căror reală însemnătate se pierde în valul de informații și fake-news de care suntem înconjurați. Prin intermediul acestei campanii, ne dorim să promovăm principii ale incluziunii și diversității și să ajungem la adevărata însemnătate a conceptelor pe care le folosim sau preluăm în discursul nostru din viața de zi cu zi.

Campania „Scurt/ 2” stă sub umbrela unor pastile video, prin intermediul cărora aducem laolaltă persoane din mediul academic, profesori, cercetători, jurnaliști, influenceri, voci puternice din mediul online,care să ne clarifice, într-o manieră prietenoasă și concentrată, concepte frecvent utilizate în viața de zi cu zi, care nu sunt abordate în complexitatea lor. Printre invitații campaniei se numără: Katia Pascariu (actriță), Raul Gheba (comediant), Alexandru Dincovici (antropolog), Aluziva (creator digital, activistă pentru drepturile omului), Sorin Costreie (conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Filosofie, Universitatea din București).

Campania a prins forma unui dicționar online al cărui scop este informarea și conștientizarea unui public larg, în special tânăr, cu privire la noțiuni și fenomene necesare funcționării unei democrații sănătoase. Scopul campaniei este de a contura un discurs promotor al incluziunii mai ales în rândul tinerilor, cum campania este diseminată pe platformele noastre online, concurent cu cel instigător la ură, prezent tot mai mult în spațiul public în ultimii ani. Printre termenii abordați în cadrul campaniei se numără: cenzură, intersecționalitate, incluziune socială, comunitate, naționalism.

Dicționarul poate fi răsfoit aici: https://agentiaimpreuna.ro/scurtpedoi/

***

Campania „Scurt/ 2: Dicționar de vorbe folosite în exces” face parte din proiectul „Diversitate pe înțelesul tuturor”, proiect finanțat nerambursabil din bugetul Agenției Naționale pentru Romi, implementat de Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”. Conținutul acestor materiale nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Agenției Naționale pentru Romi.

Publicat de:

agentiaimpreuna

September 1, 2024

en_USEnglish