Pe 14 septembrie am plecat spre Târgu Jiu, la a șasea ediție a Conferinței Educaționale V.R.E.M (Viitorul României Este în clasa Mea), eveniment organizat de Elena Dana Constantinescu, profesoară în cadrul Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”.
Alături de peste 200 de liceeni, Gelu Duminică și Adriana Săftoiu au povestit despre identitățile pe care ni le formăm și le luăm cu noi pe măsură ce creștem – cine ni se spune că suntem acasă, la școală ori în afara ei și ce rămâne din ceea ce suntem, de fapt. Așa că discuția a ajuns acolo unde era nevoie: cât de important este să rămânem noi înșine, unici în felul nostru, oricât de multe presiuni apar pe parcurs în drumul pe care ni-l alegem. Dincolo de asta, întâlnirea ne-a ajutat să vorbim mai mult despre ce înseamnă identitate etnică, dar și identitate dată de anumite dizabilități.
Curiozitățile puștilor au fost legate de cum putem combate stereotipurile și prejudecățile de care ne lovim, fiecare dintre noi, la un moment dat, cum putem face față bullying-ului ori cum îi putem ajuta mai mult (și cu sens) pe cei mai vulnerabili decât noi. Mesajul de final a fost că lumea arată așa cum o facem noi să arate.
După numărul de intervenții venite în urma Q&A-ului din partea a doua a sesiunii (care au întârziat plecarea spre casă cu încă o oră), spunem că a fost bine. Și că întâlnirea aceasta cu puștii a fost unul dintre motivele care ne face optimiști să credem că România viitorilor ani e pe mâini bune.
P.S: În partea de final, am oprit luminile și am lăsat un material video încropit în ultima lună să ne spună mai multe despre identitate și asumarea ei (dar despre asta o să vă povestim mai multe… în curând ).