UPDATE:
Prin intermediul ghidului, ne-am dorit
Primul pas în conturarea ghidului a fost realizarea unui chestionar online, cu privire la principalele stereotipuri/prejudecăți cu care tinerii s-au confruntat, pentru a folosi răspunsurile lor în material.
După realizarea unui raport cu răspunsurile primite în acest chestionar, am început realizarea propriu-zisă a ghidului, care s-a concentrat pe stereotipurile și prejudecățile cel mai des întâlnite și felul în care putem să le combatem.
De asemenea, am realizat și un material de prezentare a ghidului, folosit în cazul formarilor fizice sau online ale elevilor. Practic, un rezumat al produsului final care să fie diseminat și folosit la clasă. În cadrul acestei prezentări s-a pus accentul pe diferența dintre prejudecată și stereotip, pe discriminare, pe exercții și activități de echipă, dar și pe mici pași în a-l cunoaste pe celalalt, care să vină în completarea explicațiilor și care să ajungă la tineri într-un format cât mai prietenos.
Dincolo de asta, am realizat fișe de lecție pe baza ghidului (care să vină în sprijinul elevilor pentru realizarea activităților la clasă) care au cuprins jocuri de storytelling si teatru, dar si materiale educationale pentru explicarea unor stereotipuri/ prejudecăți și bucăți din istoria romilor, rămase nespuse. Aceste fișe au fost realizate în trei variante: pentru ciclul primar, gimnazial și liceal, pentru a se plia pe nevoile tinerilor, în funcție de vârsta lor și a le fi cât mai accesibile.
Realizarea ghidului despre diversitate și incluziune
Ghidul realizat va veni în sprijinul elevilor care vor desfășura activități de diseminare la clasă, dar și tinerilor și cadrelor didactice care vor putea replica acest tip de activitate la clasă.
Totuși, în vederea stabilirii temelor se va realiza și o consultare online în rândul tinerilor cu privire la principalele stereotipuri/prejudecăți cu care aceștia s-au confruntat.
Odată realizat ghidul despre diversitate și incluziune, acesta va fi diseminat atât online, dar și la nivelul unităților școlare din care provin cei 200 de tineri selectați și formați.