Elaborarea planurilor de acțiune locală

Pentru a putea stabili direcțiile viitoare de acțiune ale GIL, se vor identifica nevoile comunității printr-o abordare participativă. Astfel, GIL-urile vor discuta cu membrii comunității pentru a înțelege nevoile acestora pe diferite paliere: educație, sănătate, locuire, cultura și identitate, ocupare. Ulterior, aceste nevoi vor fi analizate și dezbătute în cadrul ședințelor GIL, iar pentru fiecare se vor acorda punctaje privind urgența și relevanța acestora, la finalul demersului, fiecare comunitate va avea cel puțin 3 nevoi prioritizate.

Pornind de la nevoile prioritizate, fiecare GIL ghidat de facilitator va realiza un Plan de Acțiune Locală (PAL) care va operaționaliza soluții pentru rezolvarea acelor nevoi. Planul va conține un calendar, responsabili, bugetul necesar și indicatori de evaluare a activitităților. Planurile vor fi prezentate autorităților publice locale de către membri GIL în cadrul unor ședințe de Consiliu Local sau altor întâlniri cu aceștia.

Fiecare GIL va demara punerea în practică a planurilor de acțiune locală, identificând surse de finanțare complementare proiectului. În funcție de acțiunea propusă în planul de acțiune, membrii GIL vor depune solicitări oficiale și vor aplica pentru diferite surse de finanțare. GIL-urile vor fi sprijinite să se formalizeze într-un ONG.

ro_RORomână