Scroll to top

Despre noi

Valori

De multe ori atunci când trebuie să vorbim despre Agenția Împreună, în diferite prezentări, încercăm să punctăm ceea ce Fundația noastră face sau a făcut încă din primul an de activitate.

Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună” a apărut pentru a completa un tip de discurs pe care ONG-urile rome îl aveau în acea vreme, orientat cu precădere pe perspectiva oferită de abordarea “drepturile omului”. Acea abordare era mai mult decât potrivită, având în vedere contextul aniilor ’90 fiind marcați de multe conflicte interetnice, în care membrii minorității rome au fost “actorii” principali.

Cu toate acestea, noua perspectivă oferită de intențiile României de a fi parte a Uniunii Europene oferea și alte tipuri de provocări pentru comunitățile de romi – nevoia de dezvoltare socio-economică, dezvoltare locală, nevoia de a schimba ceva inclusiv la nivelul mentalităților, etc..

Metoda dezvoltării comunitare, care are în vedere valorizarea resurselor de care un individ / comunitate dispune, a fost considerată de către cei care au fondat Fundația noastră ca un mod de lucru în comunitățile de romi din România,nu numai pentru că “era la modă” (chiar nu era!), ci mai ales pentru că această metoda presupune dialog permanent la nivel local, dialog fără de care nu poți provoca schimbări semnificative. Rezultatele noastre din ultimii 20 ani ne-au arătat că acolo unde se lucrează ÎMPREUNĂ pentru aceste obiective, schimbările în bine sunt posibile, ireversibile și generează la rândul lor alte schimbări.

Credem cu tărie într-o lume în care trăim #impreuna, fără a ne fi frică să ne lăsăm copiii să se joace cu romii… doar pentru că sunt romi; muncim zi de zi pentru a provoca reflecții, atât în interiorul cât și în exteriorul comunității rome, care să conducă către o dezvoltare armonioasă a societății în care trăim; considerăm că noi, ca și cetățeni români de etnie romă, trebuie să avem aceleași drepturi și obligații ca toți ceilalți; suntem convinși că fiecare dintre noi trebuie învățăm să dăm (informație, resurse, încredere, etc.), pentru a primi (dezvoltare, bunăstare, solidaritate).
Pentru toate acestea și multe altele care nu pot fi cuprinse în cuvinte, trebuie să învățăm să lucrăm, trăim, râdem, plângem, conviețuim ÎMPREUNĂ.

Misiune

Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” a obținut personalitate juridică la data de 24 septembrie 1999 prin încheierea nr.93 a Judecătoriei Tribunalului Brașov.

Misiunea Agenției este orientată în vederea păstrării și afirmării personalității romilor, prin activități de cercetare, documentare și difuzare, elaborare și implementare a politicilor sociale în folosul romilor.

Echipa

GELU DUMINICĂ

GELU DUMINICĂ

DIRECTOR EXECUTIV

IULIANA MIHAELA PENA

IULIANA MIHAELA PENA

COORDONATOARE ADMINISTRATIV FINANCIAR

ANDREI CONSTANTIN

ANDREI CONSTANTIN

COORDONATOR PROIECTE

CATALINA OLTEANU

CATALINA OLTEANU

COORDONATOARE PROIECTE

DELIA STAN

DELIA STAN

COORDONATOARE PROIECTE

ALEXANDRA HOSSZU

ALEXANDRA HOSSZU

EXPERTA MONITORIZARE SI EVALUARE

BOGDAN OLTEANU

BOGDAN OLTEANU

ASISTENT PROIECTE

CORNELIA ENULESCU

CORNELIA ENULESCU

EXPERT CONTABIL

PAULA BUJOR

PAULA BUJOR

ASISTENTĂ PROIECTE

GEORGIANA IONIȚĂ

GEORGIANA IONIȚĂ

ASISTENTĂ PROIECTE