Gânduri pentru 2014

Nu sunt fană a postărilor de genul acesta, dar în urmă cu câteva săptămâni am avut parte de experienţă minunată!

Am ajuns în judeţul Galaţi cu caravana „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, iar după experienţa celor aproximativ 110 de şcoli vizitate, eram aproape sigura că am văzut orice: copii romi care au puterea de a visa dincolo de bariere, timizi, ruşinaţi, speriaţi…profesori nu prea convinşi de toleranţă şi multiculturalism…Eram convinsă că voi găsi din nou aceeaşi situatie. Am avut 7 şcoli de vizitat, programul un pic aglomerat, dar împreună cu colegul meu am hotărât că este bine să mergem în toate şcolile chiar dacă ştiam că fizic vom face cu greu faţă (la un moment dat am rămas fară voce). Au fost două experienţe minunate care m-au făcut să îmi pun o mulţime de întrebări, dar în acelaşi timp mi-au întărit convingerea că ceea ce facem este bine!

Ajungem în şcoala din Umbrăreşti şi începem cu prima grupă, formată din clasele mari. Observ că sunt câţiva romi, pune filmuleţul şi vorbim despre el. În timp ce vorbeam am văyut acea sclipire în ochii lor, iar faptul că unii au recunoscut că sunt romi pentru prima oară a fost o surpriză pentru ceilalţi. Ce i-a făcut pe acei copii să spună că sunt romi? Poate că m-au văzut pe mine sau pe cei din film şi şi-au dat seama că nu sunt singuri şi că şi noi avem oameni cu care ne putem mândri.

O fată, Eugenia, îmi pune o întrebare care mă face de fiecare dată să simt fiorul amintirilor pe care de multe ori am încercat să le ascund, dar pe care acum sunt dispusă să mi le amintesc. Aşa că încep să povestesc despre mine şi cum am reuşit să ajung acolo unde sunt. La final, colegul meu mi-a spus ca nu m-a recunoscut, aveam vocea tremurând. Da… acea fată mi-a adus ainte de mine şi de cât de mult mi-am dorit ca în şcoala în care eu am învăţat să vină cineva să îmi spună că pot mai mult, chiar dacă sunt roma. Eugenia a venit la sfârşitul orei, plină de emoţie, a simţit nevoia să mă îmbrăţişeze şi să îmi spună că avea nevoie de noi, că era atât de descurajată din cauza sărăciei încât se gândea să renunţe la şcoală. Îmi promite că o să lupte, dacă eu şi ceilalţi din film am putut, sigur şi EA POATE!

Avea nevoie de noi, dar cred că mai mult am avut eu nevoie de ea! Asta pentru că mi-a reamintit pentru ce lupt şi mi-a arătat că în ciuda birocraţiei şi a oboselii, TREBUIE să continuăm! Şi asta vom face! Nu ne vom opri până când toţi copiii romi şi neromi vor vedea că TOTUL ESTE POSIBIL atunci când îţi doreşti, munceşti şi crezi în tine!

 

PS: Eugenia a fost atât de emoţionată încât a uitat numărul ei de telefon, atunci când i-am spus că vreau să o mai sun, să vorbim despre orice. I-am dat cartea mea de vizită. M-a sunat zilele trecute…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*