14 ani de întrebări și îndoieli

A continua să crezi zi de zi în ceea ce faci, timp de 14 ani, nu este ușor mai ales atunci când faci ceea ce Agenția Împreuna încearcă să facă.

În această dimineață am avut o discuția cu o colegă de-a mea care îmi spunea că unul dintre motivele pentru care nu poate să programeze cele ce urmează a fi implementate mai bine și mai în detaliu decât o face este faptul că simte că nu mai crede în ceea ce face. Privirea pe care o avea în timp ce îmi spunea acest lucru mi-a sfredelit sufletul încercând, parcă, să caute o reacție din partea mea care să o re-echilibreze emoțional. În timp ce îmi se spunea acest lucru mi-am adus aminte de multe clipe de cumplită descumpănire pe care le-am avut de-a lungul celor 11 ani de lucru în Agenția Împreună, stare dată în principal, de sentimentului prea puținului făcut.

Sunt multe cele făcute de Agenția Împreună în cei 14 ani de activitate: s-a susținut dezvoltarea instituțională a zeci de organizații non-guvernamentale care lucrează la nivel local (în mod direct – prin fonduri și acțiuni dezvoltate de staff-ul propriu sau indirect prin contribuția majoră pe care am avut-o la realizarea și implementarea unor scheme de grant destul de mari), s-au creat premisele participării active a mii de oameni (romi si ne-romi) la deciziile promovate de autoritățile locale care îi vizează, am contribuit la dezvoltarea socio-economica a zeci de localități din România demonstrând că acolo unde investești cu încredere oamenii și a lor inițiative poți provoca bunăstare, am lucrat pentru combaterea stereotipurilor atât la nivelul cuvintelor cât, mai ales, la nivelul invididului. Am făcut toate acestea însă de multe ori sufletul ne este încă gol, pentru ca tot ceea ce am făcut se înscrie în ceea ce este normal să se respecte și să se facă, iar a lupta pentru normalitate este pe cât de frustrant pe atât de consumator de energie.

“There is no passion to be found playing small – in settling for a life that is less than the one you are capable of living” (tr. Nu există nicio pasiune în a te mulțumi cu o viață inferioară celei pe care ești capabil să o trăiești) spunea, cu ani în urmă un mare om care a ales să își dedice viață luptei pentru normalitate, respectiv Nelson Mandela. Nu este nici glorie în a face ceea ce facem și departe de a fi o datorie pe care am avea-o față de știu-eu-cine. Ceea ce facem este doar un stil de viață pe care ni l-am asumat, niște valori la care am achiesat în atât de mare măsura încât le-am internalizat ca și normale. Atunci când valorile noastre se izbesc de valorile celor “din afară“, e normal să le punem la indoială, nu de alta însă parafrazându-l pe Descartes, doar așa ne putem da seama că existăm.

Existăm de 14 ani și vom continua să o facem pentru că ne îndoim. Îndoindu-ne de ceea ce facem ne ajută să găsim metodele cele mai bune de a arăta tuturor, inclusiv nouă, că cei cu care lucrăm pot și merită o viață mult mai bună decât o au. Îndoindu-ne de utilitatea muncii noastre ne obligă să cautăm răspunsuri la întrebări care pot conduce la rezultate mult mai bune decât ceea avem acum. Indoindu-ne de noi înșine ne demostrăm faptul că nu ne credem mai buni decât suntem.

Sunt 14 ani de întrebări și îndoieli. La mulți alți ani, dragii mei!

PS. În data de 22 iulie 1999 lua ființă, la Brasov, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună. 2 luni mai târziu ne mutam sediul în București.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*