Băsescu, demografia și romii

Într-un interviu acordat ieri postului de televiziune Digi 24, președintele Băsescu a avut printre altele și câteva “opinii” vizavi de rezultatele Recensământului Populației realizat in 2011, a căror rezultate finale au fost anunțate. În conformitatea cu acestea, ponderea populației rome din România a crescut cu aproape 1% (ajungându-se la un 3,3% din totalul populației) față de 2002 iar numeric se înregistreaza un spor de aproximativ 100,000 de persoane.

Ce a spus însă președintele:
„Se schimbă structura populației și viteza va fi tot mai mare. Mă îngrozeste, și de ce deschid acest subiect: se va menține situația și va trebui ca generația care vine să țină un numar mult mai mare de pensionari. Dacă scade generatia tânară, cum să ții un numar mult mai mare de pensionari?”, a spus Basescu, citat de Hotnews via Mediafax.
„Un lucru este clar, daca nu se schimba tendința, și nu pot fi optimist, trebuie să facem să meargă la școală copiii romi și aș merge până la a sista alocația pentru copii dacă nu se duc la școală. Dacă se menține tendința, aceasta minoritate va deveni destul de consistentă și trebuie să fie la fel de instruită ca și majoritarii. Trebuie facut ceva”, a spus Basescu conform aceleasi surse.

Nu voi analiza pozitia presedintelui din perspectiva “de drepturile omului” (continui să cred că președintele Băsescu are o reală problemă de relaționare cu minoritatea romă și ca multe din afirmațiile dumnealui pot fi catalogate cu ușurință ca fiind discriminatorii http://blog.agentiaimpreuna.ro/?p=283 ). Ce voi încerca este o analiza succintă a ce s-a întâmplat, în ultimii 10 ani, cu accesul copiilor romi la educație (I) și asupra corectitidinii mesajului prezindențial față de pericolul schimbării structurii demografice a României (II).

I. Conform datelor oferite de studiul “Romii din România – de la țap ispasitor la motor de dezvoltare” lansat de Agenția Împreună în aprilie 2013, situația actuala a romilor în ceea ce privește accesul la educație este caracterizată de:
– o scădere puternică a ponderii femeilor rome care afirmă că nu au nici o școală, 24,3% în 2012 față de 34% în 1998
– o dublare a numărului absolvenților de studii liceale ;
– o triplare a numărului de romi care au finalizat liceul în categoria tinerilor (17-25 ani) față de 1998;
– dublarea numărului romilor care au finalizat liceul indiferent de gen, de la 5,1% bărbați romi cu liceu finalizat în 1998 la 9,1% în 2012, și 4,3% femei rome cu liceu finalizat în 1998 la 8,6% în 2012
– dublarea numărului femeilor care au studii superioare, de la 0,7% în 1998 la 1,6% în 2012
– o distribuție inegală a veniturilor la același nivel de studiu, unul din patru romi cu liceu finalizat are venituri de peste 1500 ron, față de doi din patru neromi care au același nivel de studii au venituri peste 1500 ron
– participare de 75% la învățământul preșcolar: doar unul din patru copii romi cu vârstă peste 3 ani nu este înscris la grădiniță
– lipsa banilor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte este principala cauza menționată de familiile rome pentru copiii care nu frecventează grădinița (40,5%)
– așteptări diferite cu privire la perspectivele educaționale ale copiilor în funcție de etnie și gen (romii mai pesimiști decât neromii, femeile rome mai optimiste decât bărbații romi)
– creșterea generală a educației în rândul populației romilor, cu mențiunea că putem observa în rândul populației tinere că urmează aceeași dinamică pozitivă ca în 1998, cu un număr mai mare de absolvenți ai ciclului gimnazial și nivelului liceal .

În continuare, cei mai afectați de problemele din domeniul educației sunt cei din gospodăriile cu venituri scăzute, din mediul rural, și femeile, însă se observă o dinamică pozitivă în special în ceea ce privește evoluția nivelului de educație la femei, care are tendința de a crește cu o viteză mai mare.
Provocările din domeniul educației cărora politicile publice va trebui să le găsească un răspuns potrivit se referă la eradicarea cauzelor adevărate ale nivelului de educație mai scăzut în rândul romilor, și anume, în primul rând, lipsa veniturilor (combaterea săraciei) care să asigure investiția în educația copiilor.

II. Că ne place sau nu, schimbarea structurii demografice este un lucru normal în evoluția unui stat. S-a intâmplat în ultima mie de ani și este un proces continuu. Pentru studiul acestor schimbari există știința care se numește demografie. Nu schimbarea demografică ar trebui să ne sperie ci efectele pe care aceasta le va produce în ordinea socială a urmatorilor 40-60 de ani.

Câteva elemente ale schimbărilor demografice la care vom asista în următorii ani:
– Populația României va fi de 15-16 milioane de locuitori în jurul anului 2050.
– Numărul de etnici maghiari va continua să scadă, trend care se va regăsi și în rândul populației de femei
– Populația României va fi una relativ îmbătrânită, vârsta mediană a populației va ajunde la aproximativ 52,2 ani in 2050 (comparativ cu 30,8 in 2010), locuind în special în mediul urban.
– România va deveni un fel de suburbie a Europei, zonă care va deveni o destinație pentru mulți vârstici care se vor muta aici din alte state europene datorită climei, mediului și puterii economice. În schimb, pe un fond de cerere din ce în ce mai mare la nivel european, forța tânără de muncă calificată din România va continua să migreze spre Vest.
– Ponderea romilor în totalul populației va crește pâna în jurul a 10%. Acest lucru nu se întamplă neaparat din cauza faptul ca romii fac mai mulți copii decât media naționala (trendul este în scădere și la romi și a ajuns – in 2013- la o medie care asigură conservarea numarului actual al populației – respectiv 2,2 copii/capita) ci mai degrabă a faptului că numărul de romi care își asuma identitatea etnică este în continua creștere (cu trend pozitiv). Reamintesc faptul că întotdeauna a existat o diferență majoră între numărul de romi autodeclarați la Recensăminte și estimările realizate de cercetările realizate de mediul academic românesc și european (chiar de 1 million de persoane). Din cauza structurii demografice interne, romii vor reprezenta o pondere importantă în populația activă a României cu vârta cuprinsă între 16-45 de ani.

În condițiile în care populația României îmbătrânește, iar presiunea asupra sistemului de pensii crește, a nu investi astăzi în resursa umană de mâine este o decizie cel puțin iresponsabilă. Minoritatea romă este una din resursele încă nevalorificate ale României și Europei, având în vedere dimensiunea, vârsta, şi, mai ales, apetenţa acestei minorităţi la dezvoltare, a cărei dinamică pozitivă reiese din analiza aprofundată a evoluțiilor din ultimii cincisprezece ani. Provocarea rămâne însemnată, dar soluțiile se pot sprijini pe dinamica pozitivă de schimbare socială care se întrezărește în spatele declarațiilor politice. În aceste condiții mesajul președintelului este, pe fond, corect.

Există însă vreo legătură între mesajul prezidențial și realitatea politicilor sociale promovate?

Promovarea dezvoltării sociale si a capitalului uman se face cu aceleaşi instrumente indiferent de grupul vulnerabil căruia îi este adresat: dezvoltarea resursei umane din administraţia publică, centrală şi locală astfel încât aceasta să fie înalt specializată şi dedicată muncii pe care o depune, colaborarea între instituţii pe orizontală şi pe verticală, finanţarea corectă a sistemelor de intervenţie, dezvoltarea mediului de afaceri, mediu care creează locuri de muncă şi a celui educaţional, care pregăteşte “muncitorii de mâine”, toleranţă zero faţă de orice formă de discriminare etc. sunt elemente pe care statul trebuie să le pună în practică pentru a promova dezvoltarea oricărui grup vulnerabil, fie că acesta este unul eminamente social sau/şi suprareprezentat etnic. O strategie de intervenție, în sensul de a provoca accesul real a romilor la sistemul de dezvoltare socială, trebuie să conţină elemente mulate pe cauze reale și specifice ale blocajelor, cauze între care neparticiparea la sistemul educațional ocupă unul dintre ultimele locuri. Nu în ultimul rând principala provocare este dată de faptul că romii “nu merg la scoală” sau de faptul că școala la care ei merg este de o foarte slabă calitate (lucru care aproape le garantează viitoarea prezență în rândul lumpenilor)? Cu alte cuvinte cei care merg (92% dintre copii romi frecventează școala primară cu regularitate) se regăsesc în rândul „contributorilor de bunăstare”?

Ca și provocare finală, are România o viziune reală, solidă și susținută de un plan operațional coerent de dezvoltare a capitalului uman care provine din interiorul minorității romilor? Mă tem că la aceste întrebări nu se poate răspunde dacă vom condiționa acordarea alocația de prezența școlară, pentru simplu motiv ca legea reglementează acest lucru încă din 2010 (articolul 8 aliniat 1 din Legea 277 din 24 decembrie 2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*