Laboratorul de Educație Civică

– comunicat de presă –

Agenția de Dezvoltare Comunitară ’Împreună’ a desfășurat în perioada septembrie 2011 – noiembrie 2012 proiectul Laboratorul de Educație Civică, finanțat de programul Tineret în Acțiune prin Acțiunea 1.2. Proiectul Laboratorul de Educație Civică a avut ca obiectiv general dezvoltarea abilităților tinerilor din grupul de inițiativă în lucrul cu copiii și familiarizarea lor cu tematica europeană.

Activitățile Laboratorului au avut ca public țintă 30 de elevi romi și neromi ai Școlii 26 din București și au vizat creșterea gradului de informare privind conceptele-cheie ale Uniunii Europene (cetățenia europeană, diversitatea culturală, participarea tinerilor),conștientizarea necesității protejării mediului înconjurător și dezvoltarea abilităților de viață ale copiilor. De asemenea, Laboratorul a promovat în rândul copiilor voluntariatul și implicarea activă în comunitate, prin prezentarea unor modele de succes din comunitatea romă.

Proiectul Laboratorul de Educație Civică a însemnat, pe de o parte, dezvoltarea personală și profesională a tinerilor din grupul de inițiativă, iar pe de altă parte, progresul academic și personal al copiilor din grupul țintă.

Tineret în Acţiune este un program al Uniunii Europene care suţine inițiativele și activităţile tinerilor, prin finantarea de proiecte. O iniţiativă a tinerilor este un proiect în care tinerii se pot implica activ şi direct în activitati planificate de ei şi în care sunt actorii principali, in vederea punerii în practică a propriilor initiaţive, a spiritului întreprinzător şi a creativităţii.

Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” este o organizație non-guvernamentală orientată în vederea păstrării și afirmării personalității romilor, prin activități de cercetare, documentare și difuzare, elaborare și implementare a politicilor sociale în folosul romilor.

Pentru vizionarea imaginilor din proiectul Laboratorul de Educație Civică, dați click aici:
http://www.youtube.com/watch?v=nFA3w2d7lL8&feature=youtu.be

Pentru mai multe informaţii, accesaţi:
www.agentiaimpreuna.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*