Ce facem cu românii?

Mălin Bot, redactor-șef la adevărul.ro, și-a suflecat mânecile la-nceput de an și s-a luat la trântă cu o problemă spinoasă. „Ce facem cu ţiganii?”, se întreabă el în editorialul din 6 ianuarie. De fapt, doar titlul e interogativ, pentru că pe parcursul textului jurnalistul pare să dispună de fapt de numeroase certitudini, pe care le împărtăşeşte generos şi cititorilor, fără să facă prea multe eforturi de argumentare. Oricum, dacă faceţi experimentul de-a parcurge la-ntâmplare un număr variabil de texte de opinie apărute prin ziare şi reviste româneşti în căutarea unor texte argumentate, cel mai probabil e să dați peste păreri fixe, pe care cititorul ar face bine să le ia de-a gata. Poate asta e și una dintre cauzele pentru care comentariile online sunt, în mare lor majoritate, atât de violente. Dar aceasta e altă poveste.

Înainte de-a parcurge articolul semnat de Mălin Bot, e de remarcat că titlul însuși dă o direcţie clară de lectură: e o întrebare scurtă, deci urgentă; foloseşte, fără să se sfiască de posibile corectitudini politice, cuvîntul ţigani şi se sprijină pe un verb de acţiune – facem – pe cât de vag, pe atât de puternic, pe care-l pune la persoana I plural, asumând participarea colectivă nu doar la constatarea „problemei”, ci şi la „rezolvarea” ei. După acest titlu nu urmează însă invitaţii la reflecţie sau alte întrebări (cele retorice nu se pun, evident, la socoteală), ci o sumă de constatări esenţializate pînă încep să semene cu niște maxime. Am avut senzația că lecturăm o declarație de principii mai degrabă decât un articol de opinie. Faptul că textul e găzduit la rubrica de „opinii” pare mai degrabă un neajuns tehnic al organizării editoriale; el ar fi meritat o rubrică nouă, de genul „Certitudini apriorice” sau „Idei fixe”. În fine.

În paragraful care introduce textul, autorul promite să se războiască cu ipocrizia politicienilor, a societăţii civile şi a jurnaliştilor, născută din politicile anti-discriminare impuse de „lumea civilizată”. Trei paragrafe mai departe, după ce expediază rolul unei instituţii precum CNCD, rezumându-l în rolul de-a păzi filosofia anti-discriminare, jurnalistul constată că „vârful de lance” [al ipocriziei] este schimbarea denumirii de ţigan în rom. De ce? Pentru că „Dincolo de impunerea acestei schimbări nu s-a făcut nimic real pentru a rezolva sau măcar a înțelege, în proporțiile ei reale, o problemă națională extrem de gravă.” Lăsând deoparte faptul că încurcă domeniile – una e amendarea cu indicaţia „peiorativ” a cuvântului țigan și indicarea drept corectă a etnonimului de rom, alta e „făcutul”, adică domeniile de intervenţie –, autorul nu spune de unde ştie că nu s-a făcut nimic, iar diateza reflexivă a verbului nu lasă nici loc să se-nţeleagă cine anume trebuia să facă ceva: politicienii?, jurnaliştii?, societatea civilă?, societatea în general? sau romii înşişi? Efectul acestei schimbări (de altfel, recente) este că „acum, în toată Europa, România este confundată cu patria rromilor”. Semnalăm în trecere că România este patria tuturor cetăţenilor români, deci şi a romilor. Iar pentru „nefericita” suprapunere fonetică între cuvântul rom şi numele ţării în care trăim şi scriem e mai bine a se vedea tratate de lingvistică. Dar, repetăm, scopul lui Mălin Bot nu este de a(-şi) pune întrebări: verbele din textul lui sunt la modul indicativ, timpul prezent: ele vor să exprime realităţi durabile şi fixe. De genul: „Adevărata problemă nu este cum trebuie să le spunem țiganilor, ci faptul că există diferențe majore de mentalitate și stil de viață, care agravează percepția negativă a acestei etnii.” Aproape fiecare paragraf începe cu o sintagmă bolduită şi enunţă o constatare, pe care autorului nu i se pare necesar s-o demonstreze. El afirmă pur şi simplu. Uzând de o retorică grosieră, autorul reușește să plaseze mingea într-un teren despre care, deşi nu pare să ştie prea multe, e dispus să emită consideraţii perene: diferenţele culturale. Nicio cifră, nicio statistică (argumentul excluderii romilor prin sărăcie e expediat sumar, într-o retorică de tip „agenturili străine”, ca fiind emis de o Europă care încă nu se confruntase cu „stilul de viață al țiganilor”) nu-i tulbură lui Mălin Bot perseverenţa cu care faultează orice reguli ale unui discurs de opinie; iar la final, ca pentru a mima bunele intenţii şi sincera sa preocupare pentru convieţuire, după ce a identificat „problema” în „faptul că există diferenţe majore de mentalitate şi stil de viaţă, care agravează percepţia negativă a acestei etnii”, redactorul-şef al Adevărului invită la un dialog „deschis, fără ipocrizie, despre aceste diferenţe (sublinierea noastră, de data aceasta)”. Cât de deschis e dialogul urmează a se vedea în comentariile din subsolul lui, pentru cei care au stomac să citească din nou toate zoaiele făcute posibile de anonimitatea virtuală şi de lipsa oricărei moderări (de moderaţie nu mai vorbim) pe site. Să vorbim din nou despre cum presa alege să facă vizibile doar „clanurile ţigăneşti”, căsătoriile timpurii, infracţionalitatea din rândul romilor şi alte subiecte „scandaloase”, care nu fac decât să stimuleze indignarea gratuită a opiniei publice? Nu, mulţumim.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*