Lansare studiu „O scoala pentru toti?”

La finele anului 2010, Agentia de Dezvoltare Comunitara „Impreuna” a realizat cu sprijinul reprezentantei UNICEF din Romania studiul „O scoala pentru toti? Accesul copiilor romi la o educatie de calitate”.
Studiul isi propune sa schiteze repere pentru analiza calitatii invatamantului la care au acces copiii din 70 de scoli din cele mai sarace comunitati de romi din Romania, sa prezinte date cantitative si calitative despre fenomene indezirabile precum abandonul scolar, nepromovarea si neparticiparea la educatie a copiilor romi si sa stimuleze o dezbatere publica pe marginea masurilor de imbunatatire a accesului copiilor romi la o educatie de calitate.
Cu sprijinul Ministerului Educatiei, Tineretului si Sportului va avea loc in data de 9 iunie 2011 lansarea oficiala a studiului in Sala de Conferinte a MECTS. La evenimentul de lansare vor participa reprezentati ai MECTS, societatii civile, lumii academice si corpului diplomatic din Bucuresti.
Studiul poate fi accesat accesand urmatorul link: http://www.agentiaimpreuna.ro/files/O_scoala_pentru_toti.pdf
Este pentru prima data cand un raport elaborat de o organizatie nonguvernamentala roma este lansat cu sprijinul direct al Ministerului Educatiei, lucru care ne indreptateste sa credem ca multe din recomandarile noastre vor beneficia de atentia cuvenita.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*