Aflaţi mai multe despre ce, cum şi câte au reuşit tinerii să schimbe în fiecare comunitate! – Judeţul Giurgiu

antet

Giurgiu şi   Singureni –  tinerii din cele două grupuri de iniţiativă au invitat oameni din oraş să li se alăture „La Cetate” (spaţiu potrivit pentru lansarea de lampioane) şi împreună să înalţe lampioane cu mesaje despre visele şi speranţele lor, mesaje anti discriminare şi mesaje despre unitate. Au participat peste 50 de persoane, iar acest fapt le-a dat încredere tinerilor să continue astfel de activităţi în oraşul lor, cu speranţa că în timp vor reuşi să diminueze gradul de discriminare dintre localnici. Tinerii din Singureni au ales o serie de materiale educaţionale pentru toţi elevii şcolii generale din localitate. Cu sprijinul tinerilor din Giugiu, tinerii din Singureni au organizat un colţ de cultură al etniei rome în incinta şcolii, ce conţine păpuşi de lemn îmbrăcate în port tradiţional şi alte informaţii despre cultura romă, cu scopul de a oferi tuturor celor care vizitează şcoala cât mai multe informaţii despre persoanele de etnie romă, luând în considerare faptul că majoritatea elevilor din şcoală sunt de etnie romă. Această idee a avut ca punct de plecare faptul că odată ce finalizează şcoala generală, tinerii din Singureni pleacă la liceele din Giurgiu, iar aici se confruntă cu situaţii de discriminare cărora nu ştiu să le facă faţă întotdeauna. Astfel, aceştia au considerat că este important ca elevii din şcoala generală să descopere mai multe aspecte ce ţin de cultura şi istoria romilor, putând astfel să facă faţă situaţiilor cu care se vor confrunta în momentul în care ajung la liceu.

Vedea – Tinerii şi-au dorit ca în comunitatea lor să există un after-school pentru elevii de la şcoala generală. Astfel, au purtat o serie de discuţii atât cu reprezentanţii şcolii, cât şi ai primăriei cu privire la acest aspect. La un moment dat, au identificat şi o sursă de finanţare pentru after-school, însă autoritatea publică locală era singura entitate eligibilă pentru a aplica, iar aceasta a invocat faptul că nu dispunea la acel moment de resurse necesesare pentru a demara un astfel de proiect. Tinerii s-au reorientat spre rezolvarea unei alte probleme, şi anume violenţa între membrii comunităţii. Luând în considerare experienţa tinerilor în lucrul cu copii, şi apropierea lor faţă de copiii din comunitate, precum şi faptul că au aflat că marea temere a copiilor este aceea a violenţei, fie din familie, fie de la şcoală, tinerii au organizat pentru elevii clasei a VII-a un atelier anti violenţă, în care au discutat despre importanţa muncii în echipă, despre cât de important este să fie prieteni şi să se poate sprijini unul pe altul, indiferent de situaţie.  I-au îndemnat pe elevi să discute cele învăţate şi cu ceilalţi elevi din şcoală şi împreună să organizeze un concurs de desene despre antiviolenţă, pe care apoi să le prezinte părinţilor şi profesorilor. Tinerii consideră că un pas spre rezolvarea problemei indicate de copii, ar fi investiţia în educaţie şi în activităţi de cunoaştere a Celuilalt. De aceea, tinerii au ales  aproximativ 200 de volume de cărţi şi împreună cu elevii au amenajat un colţ al culturii rome, ce prezintă păpuşi de lemn cu straie tradiţionale, informaţii despre meserii, precum şi informaţii despre persoane de etnie romă care au reuşit în viaţă prin intermediul educaţiei.

Frăteşti şi  Malu – tinerii din cele două grupuri de iniţiativă au participat la o serie de întâlniri cu membrii APL, în care şi-au declarat dorinţa de a promova educaţia în rândul celorlalţi copii şi tineri din cele două comune. Dorind să dea un exemplu pozitiv, tinerii au ales o serie de cărţi şi materiale educaţionale pe care le-au oferit şcolilor generale din cele două comunităţi, invitând elevi să li se alăture în demersul lor. De asemenea, au luat în considerare faptul că în şcoala din Malu, majoritatea elevilor sunt de etnie romă, şi de aceea au amenajat un colţ al culturii rome, ce prezintă păpuşi de lemn cu straie tradiţionale, informaţii despre meserii, precum şi informaţii despre persoane de etnie romă care au reuşit în viaţă prin intermediul educaţiei. Această idee s-a născut din faptul că la nivelul şcolii din comunitate, există deja un muzeul al comunităţii care prezintă aspecte din istoria localităţii, însă lipsea orice tip de informaţie cu privire la comunitatea de romi.

subsol


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*