Băleni, sârbi, romi şi români. Zece tineri şi grupul lor de iniţiativă

 

antet

 

 –         Maria, gata! Trebuie să laşi şi alt copil în leagăn!

–          Haide nenea, încă puţin!

–          Te rog, gata. Dă-te jos… Sentimente vrea şi el în leagăn!

 

„Crede-mă, e mult mai uşor să vorbeşti în faţa unui primar, decât să îi spui unui copil că mai are doar cinci minute de stat în leagăn.”

Când au participat la prima lor şedinţă de consiliu din cadrul primăriei, Florin şi ceilalţi tineri din grupul de iniţiativă au propus construcţia unui nou parc de joacă. Florin povesteşte că au aşteptat cam o oră până să vorbească şi că erau singurele persoane din sală, în afară de consilieri. L-a uimim repeziciunea cu care se luau decizii, iar asta îi dădea încredere că şi ideea lor va fi acceptată. Ţinea discursul scris de acasă, îi tremurau mâinile, dar s-a ridicat şi a început să vorbească. „Prietenii se uitau la mine şi dacă dădeam greş, i-aş fi dezamăgit. Nu mai conta că tremuram tot, m-am ridicat şi am vorbit! Nu mai prezentasem ceva nimănui până atunci! Dar până nu încerci să faci ceva mai mult decât lucrurile la care te pricepi deja, nu vei evolua.”

Tinerii au hotărât ă este timpul să se schimbe ceva în comuna lor. Îşi doreau drumuri noi, materiale noi la şcoală, locuri de joacă, locuri de distracţie, locuri de întâlnire pentru tineri. Au discutat, au dezbătut, s-au certat, s-au împăcat, unii au renunţat, alţii au încercat să conducă.

A rămas la ideea unui parc de joacă pentru toţii copiii din Băleni. Construit chiar şa intersecţia dintre comunitatea de români, comunitatea de sârbi şi cea de romi.

Florin, student la Facultatea de Sport şi voce a tinerilor din grup, spunea că  „Asta mă înfurie cel mai tare. Trebuie să facem ceva. Dacă facem parcul acesta, trebuie să dăm un exemplu oamenilor din comunitate şi copiilor… şi oamenilor de la primărie. De asta ne-am gândit să îl aşezăm la intersecţie. Să aibă toţi acces. Copiii nu ţin de cont de etnie, de religie, de cum sunt îmbrăcaţi. Ei vin să se joace. Împreună! Iar ăsta…. ăsta e exemplul pe care noi cu toţii trebuie să îl vedem!       

La sfârşitul şedinţei au primit din partea primăriei acordul de construcţie. În următoarele zile au primit chiar şi materiale de lucru şi s-au apucat imediat de treabă. Au mers să împrumute unelte de la oamenii de pe stradă şi chiar dacă au  părut neîncrezători, i-au ajutat până la urmă. „Ştii, la început au râs de noi, că suntem tineri, că visăm cu ochii deschişi, că nu o să reuşim…dar ne-au ajutat până la urmă! Le-am spus că suntem tineri şi e rolul nostru să visăm. Au râs iar, dar după câteva zile au început să construiască un foişor lângă parcul nostru. A fost mişto să îi văd cum s-au schimbat.”

Acum, cei zece tineri vor acum mai mult: o organizaţie de tineret chiar la ei în comună. Vor să continue să muncească împreună.  Singurul lucru care îi amuză şi în acelaşi timp îi pune în încurcătură este că în fiecare zi trebuie să stea în faţa parcului şi să medieze conflictele dintre copii.

 

 

subsol


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*