Mai putine vorbe si mai multe fapte!

“Deşi au trecut 19 ani de la evenimentele din 1989, politicile sociale din România sunt încă incoerente, ineficiente, sunt reactive si oferă soluţii ad-hoc la crize specifice, au obiective contradictorii, sunt lipsite de viziune, de abordare strategică, nu se bazează pe evidenţe, pe indicatori sociali, nu recurg la monitorizare şi evaluare a programelor curente şi anterioare”. Aceasta a fost opinia celor mai bine cotati experti din domeniul social din Romania reauniti in Comisia Prezidentiala de Analiza a Riscurilor Sociale pentru grupuri vulnerabile, in anul 2009, atunci cand Presedintele Romaniei – Traian Basescu – a solicitat un raport care sa spuna ce sa facut pana acum dar mai ales ce trebuie vazut in domeniul social.

Problematica minoritatii rome din Romania a fost unul dintre subiectele de analiza ale grupului de experti parte a Comisiei Prezidentiale, din care a facut parte si subsemnatul, si pot sa spun ca toate atributele si epitetele care se refereau la politicile sociale din Romania, sunt mai mult decat corecte si pentru cele privesc situatie minoritatii romilor din aceasta tara.

Despre problemele sociale cu care se confruntă persoanele vulnerabile aparţinând minorităţii romilor din România s-au scris în ultimii 20 ani numeroase studii şi rapoarte. Tone de cerneala au curs aratand tuturor celor interesati– Guverne, Autoritati locale, Comisie Europeana, Natiunile Unite etc- faptul ca marea majoritate a romilor din Romania (si nu numai) traieste intr-o saracie extrema si ca sansa lor la a viata mai buna in urmatorii ani este aproape egala cu zero. Inca de la inceputul anilor 90 problematica romilor a fost tratata cu indiferenta si inca nu se bucura de suportul necesar.
Minoritatea romilor din Romania se confruntă cu două riscuri specifice – dintre care unul afectează întreaga populaţie, iar cel de-al doilea numai un segment. Pe de o parte, toţi romii se confruntă direct sau indirect cu discriminarea. Identitatea de rom/ţigan continuă să fie un stigmat in mediul romanesc si nu este usor sa reusesti sa arati ca tu, un rom/tigan nu esti ceea ce Dictionarul explicativ al limbii romane spune ca acest cuvant inseamna “epitet acordat unei persoane cu apucaturi rele”. Pe de altă parte, un segment disporporţionat de mare a populaţiei rome trăieşte la periferia societăţii contemporane – în special din punctul de vedere al participării în organizaţii, fie ca elev în copilărie, ca student în tinereţe, sau ca angajat în viaţa adultă.

Datele din recensământ şi din anchete sociale pe eşantioane de romi arată sistematic o includere scăzută a copiilor romi în sistemul de învăţământ preşcolar şi şcolar. Ieşirea timpurie din sistemul de educaţie este asociată cu o traiectorie de viaţă structurată încă după modelul tradiţional, pre-modern – pe care l-au trăit şi bunicii noştri, înainte de valurile masive de urbanizare, modernizare educaţională şi ocupaţională ale secolului al XX-lea. Fetele rome se confruntă cu riscuri disproporţionate – inegalitatea de gen fiind mai pronunţată în cazul populaţiei de etnie romă. O proporţie de 10% dintre fetele rome au primul copil între 12 şi 15 ani, iar 48% între 16 şi 18 ani. În total, o majoritate a tinerelor rome sunt minore la conceperea primului copil – faţă de 14% dintre tinerele de alte etnii. Capacitatea acestor tinere de a se implica în educaţia şcolară a propriilor copii, de a participa pe piaţa forţei de muncă şi, nu în ultimul rând, de a avea o viaţă autonomă, dincolo de pragul sărăciei, este sever limitată. De altfel, şi taţii romi sunt în proporţie de aproximativ o treime minori la conceperea primului copil. Desigur, naşterea primului copil la vârste mici nu este specifică minorităţii romilor, ci este o trăsătură caracteristică multor comunităţi sarace si/sau traditionale. De exemplu, în Romania anilor 1950 naşterea unui copil de către o mamă în vârstă de 14-18 ani nu era privit ca o anomalie, ci ca o normalitate socială. Faptul ca acest lucru se întâmplă, la începutul secolul XXI, în mai mare masura în comunităţile de romi reflectă rezultatul eşecurilor politicilor de incluziune socială şi de egalizare a şanselor în societatea românească.
În ceea ce priveşte participarea pe piaţa muncii, aproximativ 53% dintre bărbaţii romi şi 23% dintre femeile rome realizează muncă plătită. Situaţia ocupaţională a acestor persoane este însă semnificativ diferită de cea a persoanelor de alte etnii care realizează muncă plătită – mai ales datorită lipsei calificărilor necesare economiei actuale. Aproximativ o treime dintre ei consideră că „nu au loc de muncă”, fiind probabil zilieri sau muncind în sectorul informal. Doar 36% dintre bărbaţii romi care realizează muncă plătită sunt salariaţi, comparativ cu 77% dintre bărbaţii neromi. Raportat la totalul populaţiei adulte, doar 19% dintre bărbaţii romi şi 11% dintre femeile rome au statut de angajaţi, comparativ cu 40% dintre bărbaţii de alte etnii şi, respectiv, 31% dintre femeile de alte etnii. Această precaritate ocupaţională a fost documentată şi de Agentia de Dezvoltare Comunitara “Impreuna” in 2010, care arăta că veniturile permanente au înregistrat o contribuţie în scădere între 2007 şi 2010 în bugetul gospodăriilor rome.
Situaţia ocupaţională precară se reflectă direct în calitatea locuirii şi, în general, în nivelul de trai. Aproximativ 15% dintre romi nu au acces la electricitate în casă – faţă de aproximativ 2% dintre restul populaţiei. În zonele urbane, doar 27% dintre romi au conducte de apă în casă, faţă de 90% dintre cei de alte etnii; în zonele rurale, doar 5% dintre romi au apă în casă, faţă de 16% dintre cei de alte etnii. Dotarea gospodăriei reflectă precaritatea traiului: 53% dintre gospodăriile rome erau dotate cu frigider în 2007, faţă de 92% dintre gospodăriile nerome din vecinătate; 8% dintre gospodăriile rome aveau un calculator, faţă de 24% dintre vecinii neromi din aceleaşi localităţi.
Datorită existenţei comunităţilor compacte de romi, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, peste jumătate dintre copiii romi merg în clase în care aproximativ jumătate sau mai mulţi dintre colegii lor sunt tot romi.Omogenitatea etnică devine segregare etnică atunci când comunităţile şi grupurile majoritar rome sunt supuse unui tratament inferior, lucru care este inca o realitate in multe comunitati locuite de romi. Datorită stigmatizării, precum şi datorită lipsei capitalului uman şi material al locatarilor, aceste comunităţi precum şi instituţiile care le deservesc – şcoală, dispensar – funcţionează cu resurse reduse, într-o perpetuă situaţie de criză. Prin urmare, riscul discriminării, în cazul comunităţilor omogene de romi, este foarte ridicat. Infrastructura comunităţilor omogene de romi este deseori impracticabilă sau absentă; şcolile cu elevi majoritar romi sunt sistematic mai puţin dotate. Copiii romi din clase majoritar rome au un risc de repetenţie mai ridicat decât cei din clase mixte: analizând elevii romi cu vârste între 8 şi 18 ani, aproximativ 15% dintre cei care învaţă în clase cu elevi romi majoritari sunt analfabeţi, faţă de 4% din ceilalţi elevi.
Riscul violenţelor interetnice nu poate fi trecut cu vederea. România a beneficiat în ultimii ani de o perioadă calmă – după ce în perioada 1990 – 1996 s-au petrecut peste 30 de incidente violente între comunităţi de romi şi neromi, soldate cu la 13 victime şi cu peste 300 de case incendiate. Chiar şi relativ recent (primavera 2010) au avut loc incidente care puteau degenera în conflicte interetnice. Nişa politică de extremă dreaptă xenofobă nu a fost exploatată sistematic de mişcările politice româneşti insa este de asteptat ca discursul extremist sa se acutizeze in perioada urmatoare avand in vedere faptul ca in 2011 sunt programate 2 campanii electorale care se anunta foarte dure. Deasemenea riscul real ca tensiunile interetnice să se acutizeze şi să devină muniţie politică – mai ales în contextul actualei crize financiare este si mai posibil. Pericolul unei astfel de evoluţii este ilustrat de situaţia din Franta în care mesajele politice extremiste si abuzurile împotriva romilor se intensifică. Comisia Europeană, prin vocea Comisarului Reading, a condamnat deja pozitia Frantei insa declaraţiile nu sunt un substitut pentru politicile publice de incluziune socială. Iar minoritatea romilor are nevoie de mai putine vorbe si mai mai multe fapte! Altfel pente 10 ani vom vorbi de probleme si mai grave in interiorul comunitatii romilor care vor genera reactii mult mai dure in interiorul comunitatii europene!

PS. Incepand de astazi, Agentia Impreuna va publica pe blog cate un articol de avenrgura in fiecare saptamana. In cursul saptamanii se vor posta doar diverse stiri care tin de activitatea curenta a Fundatiei noastre.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*