Comunicat de presa locuri de munca vacante

Veți găsi mai jos un comunicat de presă din partea ANOFM cu privire locurile de muncă vacante, conform datelor obținute până la data de 24.09.2014.

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ

Strada Avalansei nr. 20-22, Sector 4, Bucureşti

Tel: (+4021) 303.98.31; Fax: (+4021) 303.98.38; E-mail: anofm@anofm.ro

Operator de date cu caracter personal nr. 497

Comunicat de presă

19.975 locuri de muncă vacante în data de 24 Septembrie 2014

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 19.975 locuri de muncă, în data de 24 Septembrie 2014.

Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ:

Bucureşti – 2.783, Cluj – 2.506, Prahova – 1.450, Arad – 1.086, Satu-Mare – 956, Iaşi – 952, Argeş – 834, Timiş – 670, Harghita – 650, Vâlcea – 592, Ilfov – 525, Hunedoara – 502, Sibiu – 499, Bistriţa-Năsăud – 468, Dolj – 433, Alba – 428, Neamţ – 411, Bihor – 384, Maramureş – 376, Braşov – 350, Călăraşi – 276, Olt – 272, Mureş – 246, Galaţi – 223, Brăila – 220, Giurgiu – 215, Vaslui – 196, Tulcea – 181, Covasna – 167, Dâmboviţa – 166, Teleorman – 156, Vrancea – 129, Buzău – 122, Constanţa – 106, Gorj – 103, Botoşani – 92, Ialomiţa – 78, Sălaj – 74, Suceava – 44, Mehedinţi – 35, Bacău – 13, Caraş-Severin – 6.

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.350 locuri de muncă, după cum urmează: 95 programator, 77 inginer mecanic, 46 inspector de specialitate în administraţia publică, 42 şef departament mărfuri alimentare/nealimentare, 38 consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală, 28 inginer construcţii civile, industriale şi agricole etc.

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 18.625 locuri de muncă, dintre care: 1.712 confecţioner-asamblor articole din textile, 1.259 muncitor necalificat în industria confecţiilor, 915 muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 868 lucrător comercial, 575 operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, 558 manipulant mărfuri, 433 casier, 408 vânzător etc.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare. (Serviciul Comunicare si Secretariatul C.A.)

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*