Advocacy în 7 pasi

Filmul de animatie  2D  a fost realizat pentru explicarea si promovarea conceptului de advocacy, în cadrul proiectului „Rețeaua de Incluziune Socială a Romilor – Capacitare și Advocacy”, finanțat de Fondul ONG, granturi SEE 2009-2014.  Proiect a urmărit capacitarea organizațiilor mici și medii de la firul ierbii, în vederea accesării fondurilor şi de a derula  campanii de advocacy pentru prioritizarea problemelor comunităților de romi pe agendele publice.

Postat în EVENIMENTE RISOROM

500 DE ANI DE ROBIE:PROGRAMUL DE BURSE ACADEMICE PENTRU CERCETAREA ROBIEI ROMILOR – ANUNȚ EVALUARE APLICAȚII

Având în vedere numărul mare de aplicații și faptul că această perioada este una foarte aglomerată, iar noi ne dorim să acordăm atenția cuvenită procesului de evaluare, suntem nevoiți să prelungim perioada de evaluare a aplicațiilor.

Astfel, calendarul acordării de burse modificat este următorul:

Art. 5. Calendarul acordării burselor:

  • 15 octombrie 2015 – Lansarea anunțului de selecție
  • 16 octombrie- 16 noiembrie 2015 – Perioada de primire a aplicațiilor
  • 17 noiembrie 2015 – 7 decembrie – Evaluarea aplicațiilor
  • 8 – 14 decembrie 2015 – Interviuri
  • 15 decembrie – Afișare rezultate pe site-ul www.agentiaimpreuna.ro
  • 16-17 decembrie 2015 – Depunere de contestații
  • 18 decembrie 2015 – Soluționare contestații
  • 19 decembrie 2015 – Afișare listå castigatori în urma contestațiilor pe site-ul www.agentiaimpreuna.ro
  • 11-15 ianuarie 2015 – Semnare contracte între Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună” și beneficiar și virarea primei tranșe de bani
  • 1 februarie 2016 – Demararea cercetării

 

Vă mulțumim pentru aplicațiile trimise.

Regulament acordare burse

Anunt evaluare

Postat în Stiri, Uncategorized

Comunicat de presă 23 noiembrie 2015, Conferinţa Naţională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi, Rin Grand Hotel

23 noiembrie 2015, Conferinţa Naţională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi, Rin Grand Hotel

Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună” în parteneriat cu Fundaţia Policy Center for Roma and Minorities şi Centrul de Resurse pentru participare publică organizează luni, 23 noiembrie, începând cu ora 09.00, conferinţa naţională “Fondurile Europene şi Comunităţile de romi”, ce va avea loc la Rin Grand Hotel. (Şoseaua Vitan – Bârzeşti, Nr.7D)
Întâlnirea este organizată cu sprijinul Agenţiei Naţionale de Romi şi al Ministerului Fondurilor Europene şi marchează finalul proiectului ”Reţeaua de incluziune socială a romilor – capacitare şi advocacy, din cadrul Programului Fondul ONG în România – Componenta 5 – Dezvoltarea capacității ONG-urilor; Rețele și coaliții, finanţat cu suma de 150 000 Euro.

Evenimentul îşi propune să creeze un cadru de discuţii privind fondurile europene care abordează direct realizarea incluziunii sociale a romilor pe perioada 2015- 2020, precum şi identificarea metodelor de succes şi de realizare a unor viitoare parteneriate în domeniul incluziunii sociale a romilor.

De asemenea, principalele subiecte care vor fi dezbătute, vor viza informarea participanţilor cu privire la lansarea Axei 4 (incluziunea socială şi combaterea sărăciei din cadrul Programului Operaţional de Capital Uman 2014 – 2020), promovarea de bune practici în domeniul educaţional, ocupaţional, al locuirii şi sănătăţii adresate comunităţilor de romi ca modele de dezvoltare locală şi prezentarea impactului reţelei RISOROM ca instrument de lucru de asistenţă tehnică pentru comunităţile locale în implementarea fondurilor europene.

La eveniment şi-au confirmat prezenţa domnul Ciprian Necula, secretar de stat Ministerul Fondurilor Europene, domnul Daniel Vasile, Preşedinte Agenţia Naţională pentru Romi, Alexander Peyre Dutrey, Ambasada Suediei la Bucureşti, precum şi alţi reprezentanți ai instituțiilor publice din Romania, ai societății civile și ai ambasadelor.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi:
Roxana Dumbravă,
Coordonator PR&Comunicare
E-mail: roxana.dumbrava@policycenter.eu
Mobil: +40.726.703.759

Postat în EVENIMENTE RISOROM

Conferința Națională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi

Comunicat de presă 

Noiembrie, 2015

Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities şi cu CeRe – Centrul de Resurse Pentru Participare Publică, vă invită să participați la Conferința Națională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi. 

Conferinţa va avea loc în data de 23 noiembrie 2015, în București, la Rin Grand Hotel, iar subiectul principal de dezbatere va fi cel al oportunităţilor de finanţare.

Pentru mai multe detalii accesați comunicatul de presă atașat: 

comunicat de presa eveniment _23 noiembrie 2015

Postat în EVENIMENTE RISOROM

Conferința Națională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi

Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities şi cu CeRe – Centrul de Resurse Pentru Participare Publică, vă invită să participați la Conferința Națională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi. 

Conferinţa va avea loc în data de 23 noiembrie 2015, în București, la Rin Grand Hotel, iar subiectul principal de dezbatere va fi cel al oportunităţilor de finanţare.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită confirmarea la adresa de e-mail victor.ciobotaru@agentiaimpreuna.ro, până vineri, orele 10.00.

Pentru mai multe detalii accesaţi:

Postat în EVENIMENTE RISOROM

Ai colorat vreodată Crăciunul?

antet

 

 

 

 

Ai colorat vreodată Crăciunul?

Ştiţi momentul acela când o poveste, oricât de ciudată ar fi, are totuşi un fir de adevăr şi atunci suntem capabili să credem în ea? Nu doar copiii pot face lucrul acesta. Şi adulţii pot, de fiecare data când citesc!

Câţi dintre noi nu ar vrea să meargă pe platforma 9 ¾, poarta lui Harry Potter către Hogwarts? Câţi nu ar vrea să meargă pe strada Baker Street şi să viziteze apartamentul 221B, apartamentul lui Sherlock Holmes? Câţi nu ar vrea să meargă la Polul Nord să îl viziteze pe Moş Crăciun, iar apoi să se plimbe o noapte întreagă cu o sanie magică, împărţind cadouri tuturor copiilor din lume?

Ştim că aceste personaje nu sunt adevărate, dar avem sentimente reale pentru ele. Ştim că nu sunt reale, dar în acelaşi timp….sunt reale pentru că noi credem în ele.

Anul acesta ne întoarcem privirea către copilăria noastră şi către visul de a fi alături de Moş Crăciun. Anul acesta, membrii echipei Agenţiei Împreună devin cei mai harnici spiriduşi ai Moşului. Vă invităm să ne fiţi alături în călătoria noastră, „Un Moş al Tuturor”!

Elevii din Şcoala Generală Gostinari, judeţul Giurgiu au hotărât ca fiecare dintre ei să îi scrie Moşului o scrisoare şi să îi trimită cadou un creion colorat. Cei peste 300 de elevi doresc ca anul acesta să fie primul lor Crăciun mai fericit, mai plin de culoare şi cu multe jucării.

Ia-ţi tu rolul de Moş Crăciun şi colorează sărbătoarea pentru un elev sau o elevă! Începând cu                      18 noiembrie, noi îţi vom aduce mai multe scrisori şi creioane din partea copiilor. Tot ce trebuie să faci este să alegi o scrisoare şi să oferi cadou jucăria dorită. O putem duce noi către copil, iar dacă vrei să vii cu noi, ne-am bucura enorm.

Sperăm să avem împreună un Crăciun fericit şi colorat,

Echipa Agenţia Împreună

 

PS. Păstrează un cadou cu o valoare maximă de 70 de lei, iar pe 18 decembrie poţi veni cu noi la Gostinari. Dacă nu ai timp să cumperi tu cadoul, te putem ajuta noi. Trebuie doar să ne spui că anul acesta eşti Moş Crăciun pentru un copil şi că ai nevoie de noi, spiriduşii, să te ajutăm.

 

Un Mos al Tuturor 2015

subsol

Postat în Ştiri

Achizitie în cadrul proiectului „REȚEAUA DE INCLUZIUNE SOCIALĂ A ROMILOR- CAPACITARE ȘI ADVOCACY” 09.11.2015

Achizitie servicii de organizare evenimente: COD 79952000-2, în cadrul proiectului „REȚEAUA DE INCLUZIUNE SOCIALĂ A ROMILOR- CAPACITARE ȘI ADVOCACY”  . Proiectul este  finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

 

Valoarea estimată a contractului este de 7304 euro fără TVA

Termenul limită de depunere a ofertelor: 13.11.2015 ora 12:00.

Documentatie_atribuire

invitatie publica participare achizitii 

Postat în Anunturi Achizitii

Primul Newsletter RISOROM

Primul newsletter RISOROM 

Postat în EVENIMENTE RISOROM

Cursul “Politici, programe și metode de intervenție în comunitățile de romi”

Invitați speciali: Taraful condus de Marius Spider și Raluca Drăgoi, Gina Lincan și Neluță Neagu.

afis curs

Postat în Stiri