Rata somajului

Rata şomajului în forma ajustată sezonier a fost de 6,8%, la finele lunii iulie, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna precedentă, dar şi cu cel înregistrat în luna iulie 2014, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi şi citate de Agerpres.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iulie din anul curent, este de 630.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (627.000 persoane), dar neschimbat faţă de aceeaşi lună a anului anterior (630.000 persoane). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,6% pentru luna iulie 2015 (6,5% în cazul bărbaţilor şi 4,4% în cel al femeilor), spune INS.

Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 2,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,6% în cazul celor de sex feminin).

Şomerii, conform definiţiei internaţionale (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

 

Postat în cesp spo, Stiri

EURES

Romanii care doresc sa isi gaseasca un loc de munca in strainatate au la dispizitie 1.376 de oferte din care pot alege, informeaza ANOFM.

  • Spre exemplu, in Spania sunt oferite 801 locuri de munca, dintre care 800 de locuri sunt oferite pentru munitori necalificiati in agricultura si un post se ofera pentru persoanele specializate ca maseur.
  • In Germania sunt 292 de locuri de munca, dintre care 50 sunt adresate celor care doresc sa lucreze ca asistenti medicali generalisti, 20 pentru comisionari, 16 pentru operatori stivuitori si nu numai.
  • In Republica Ceja sunt oferite 145 de locuri de munca, 50 pentru lucratori in productie, 50 pentru operatori, 20 pentru muncitori asamblare.
  • In Marea Britanie sunt oferite 100 de locuri de munca iar in Suedia sunt alte 35 de locuri de munca.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot consulta ofertele si alte informatii suplimentare pe eures.anofm.ro.

 

Sursa aici.

Postat în cesp spo, Stiri

Diurna

Conform Codului muncii, salariatii care se deplaseaza in interes de serviciu au dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare. Aceasta indemnizatie de delegare, denumita si diurna, se acorda pe zi calendaristica atat pentru deplasarile in interiorul tarii, cat si pentru cele in strainatate, intr-un cuantum stabilit expres de lege.

Diurna reprezintă un drept legal al oricarui salariat angajat in baza unui contract de munca, dupa cum se arata si in Codul Muncii: „Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil”.

Acelasi act normativ stabileste ca delegarea poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice in 12 luni si se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. „Refuzul salariatului de prelungire a delegarii nu poate constitui motiv pentru sanctionarea disciplinara a acestuia”, se mentioneaza in legislatia muncii.

Conform normelor autohtone, diurna se acorda pe zi calendaristica, atat in tara cat si in strainatate.

–          In interiorul tarii, diurna este stabilita la nivelul legal acordat institutiilor publice, indexata cu 2.5, si se va acorda in cazul in care delegarea se realizeaza intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 5 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca, se arata in HG nr. 1860/2006. Indemnizatia se va acorda salariatului indiferent de functia pe care acesta o indeplineste si de autoritatea sau institutia publica in care isi desfasoara activitatea.

–          In ceea ce priveste diurna externa, aceasta este reglementata de HG nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. Diurna este stabilita la nivelul legal al diurnei stabilit pentru fiecare tara in parte indexat cu 2.5.

Perioada pentru care se acorda diurna in valuta se determina in functie de mijlocul de transport folosit, avandu-se in vedere momentul decolarii avionului, la plecarea in strainatate, si momentul aterizarii avionului, la sosirea in tara, de si pe aeroporturile care constituie puncte de trecere a frontierei de stat a Romaniei.

„Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplica si (….) indemnizatiei si oricarei alte sume de aceeasi natura, primite de salariati pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru partea care depaseste limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotarare a Guvernului pentru personalul din institutiile publice. Aceste prevederi se aplica si in cazul salariatilor reprezentantelor din Romania ale persoanelor juridice straine”, se mentioneaza in Codul fiscal.

Astfel, potrivit reglementarilor, indemnizatia pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, a carei valoare depaseste de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru salariatii din institutiile publice se supune impozitului pe salarii si se include in baza lunara de calcul a contributiilor sociale obligatorii,indiferent de entitatea platitoare (platitor de impozit pe profit, platitor de impozit pe veniturile microintreprinderilor, persoana fizica autorizata, intreprindere individuala, organizatie neguvernamentala).

 

Mai multe informații aici.

Postat în cesp spo, Stiri

Contractul de imprumut intre angajator si salariat

Conform legislatiei în vigoare, angajatorul are posibilitatea de a incheia contract de imprumut cu salariatul; în cadrul contractului de imprumut se poate prevedea faptul ca restituirea imprumutului se realizeaza prin retineri lunare din salariu.

Conform art. 729 alin. (1) din Codul de procedura civila , salariile si alte venituri periodice, pensiile acordate in cadrul asigurarilor sociale, precum si alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia pot fi urmarite:

a) pana la jumatate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii.

b) pana la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Nu trebuie să ignorăm faptul ca privind la art. 169, alin. (4) din Codul Muncii, vedem ca retinerile din salariu cumulate nu pot depasi in fiecare luna jumatate din salariul net.

 

Mai multe informații aici.

Postat în cesp spo, Stiri

Concediile pentru formare profesională

Formarea profesională a salariaților reprezintă unul dintre cei mai importanți factori pe care se bazează progresul unei companii și este reglementată prin Codul muncii, precum și prin intermediul altor acte normative.

Angajatorul trebuie să își sprijine angajații prin intermediul a cel puțin uneia dintre numeroasele forme de dezvoltare profesională disponibile pe piață: cursuri, conferințe, workshop-uri, cadouri educaționale (cărți, tablete echipate cu soft-uri utile, bilete la evenimente), accesul la biblioteci virtuale sau offline, etc.

Conform legislației în vigoare, formarea profesională a salariaților are următoarele obiective:

– adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de muncă;

– obținerea unei calificari profesionale;

– actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de munca și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază;

– reconversia profesională determinată de restructurări socioeconomice;

– dobândirea unor cunoștințe avansate, a unor metode și procedee moderne, necesare pentru realizarea activităților profesionale;

– prevenirea riscului șomajului;

– promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale.

Formarea profesională a salariaților se poate realiza prin următoarele forme:

– participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din țară sau din străinatate;

– stagii de adaptare profesională la cerințele postului și ale locului de muncă;

– stagii de practică și specializare în țară și în străinătate;

– ucenicie organizată la locul de muncă;

– formare individualizată;

– alte forme de pregătire convenite între angajator și salariat.

Formarea profesionala este reglementata prin intermediul a 5 acte normative esentiale:

– Legea educatiei nationale nr. 1/2011, publicata in Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011;

– Codul muncii, republicat in Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011;

– O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, republicata in Monitorul Oficial nr. 711 din 30 septembrie 2002;

– H.G. nr. 522/2003 Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 129/2000, publicata in Monitorul Oficial nr. 346 din 21 mai 2003;

– Legea nr. 57/2012 pentru modificarea O.G. nr. 129/2000, publicata in Monitorul Oficial nr. 196 din 26 martie 2012.

Mai multe informații aici.

Postat în cesp spo, Stiri