14 ani de întrebări și îndoieli

A continua să crezi zi de zi în ceea ce faci, timp de 14 ani, nu este ușor mai ales atunci când faci ceea ce Agenția Împreuna încearcă să facă.

În această dimineață am avut o discuția cu o colegă de-a mea care îmi spunea că unul dintre motivele pentru care nu poate să programeze cele ce urmează a fi implementate mai bine și mai în detaliu decât o face este faptul că simte că nu mai crede în ceea ce face. Privirea pe care o avea în timp ce îmi spunea acest lucru mi-a sfredelit sufletul încercând, parcă, să caute o reacție din partea mea care să o re-echilibreze emoțional. În timp ce îmi se spunea acest lucru mi-am adus aminte de multe clipe de cumplită descumpănire pe care le-am avut de-a lungul celor 11 ani de lucru în Agenția Împreună, stare dată în principal, de sentimentului prea puținului făcut.

Sunt multe cele făcute de Agenția Împreună în cei 14 ani de activitate: s-a susținut dezvoltarea instituțională a zeci de organizații non-guvernamentale care lucrează la nivel local (în mod direct – prin fonduri și acțiuni dezvoltate de staff-ul propriu sau indirect prin contribuția majoră pe care am avut-o la realizarea și implementarea unor scheme de grant destul de mari), s-au creat premisele participării active a mii de oameni (romi si ne-romi) la deciziile promovate de autoritățile locale care îi vizează, am contribuit la dezvoltarea socio-economica a zeci de localități din România demonstrând că acolo unde investești cu încredere oamenii și a lor inițiative poți provoca bunăstare, am lucrat pentru combaterea stereotipurilor atât la nivelul cuvintelor cât, mai ales, la nivelul invididului. Am făcut toate acestea însă de multe ori sufletul ne este încă gol, pentru ca tot ceea ce am făcut se înscrie în ceea ce este normal să se respecte și să se facă, iar a lupta pentru normalitate este pe cât de frustrant pe atât de consumator de energie.

“There is no passion to be found playing small – in settling for a life that is less than the one you are capable of living” (tr. Nu există nicio pasiune în a te mulțumi cu o viață inferioară celei pe care ești capabil să o trăiești) spunea, cu ani în urmă un mare om care a ales să își dedice viață luptei pentru normalitate, respectiv Nelson Mandela. Nu este nici glorie în a face ceea ce facem și departe de a fi o datorie pe care am avea-o față de știu-eu-cine. Ceea ce facem este doar un stil de viață pe care ni l-am asumat, niște valori la care am achiesat în atât de mare măsura încât le-am internalizat ca și normale. Atunci când valorile noastre se izbesc de valorile celor “din afară“, e normal să le punem la indoială, nu de alta însă parafrazându-l pe Descartes, doar așa ne putem da seama că existăm.

Existăm de 14 ani și vom continua să o facem pentru că ne îndoim. Îndoindu-ne de ceea ce facem ne ajută să găsim metodele cele mai bune de a arăta tuturor, inclusiv nouă, că cei cu care lucrăm pot și merită o viață mult mai bună decât o au. Îndoindu-ne de utilitatea muncii noastre ne obligă să cautăm răspunsuri la întrebări care pot conduce la rezultate mult mai bune decât ceea avem acum. Indoindu-ne de noi înșine ne demostrăm faptul că nu ne credem mai buni decât suntem.

Sunt 14 ani de întrebări și îndoieli. La mulți alți ani, dragii mei!

PS. În data de 22 iulie 1999 lua ființă, la Brasov, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună. 2 luni mai târziu ne mutam sediul în București.

Postat în Blog old

Egalite, fraternite, Ponta!

In cadrul intalnirii cu premierul Frantei aflat in vizita la Bucuresti, prim-ministrul Romaniei, dl Victor Ponta, a afirmat ca a fost discutata si „o provocare importanta – integrarea minoritatii rome”, afirmand „inca o data ca Romania isi asuma toate responsabilitatile care ii revin in acest domeniu”. „Solutia pe termen mediu si lung pentru aceasta problema revine Romaniei si solutia este integrarea aici, in Romania, a reprezentantilor minoritatii rome”, a subliniat primul ministru roman, subliniind insa ca tara noastra are „nevoie de colaborare, de sprijin pentru ca acest obiectiv pe termen mediu si lung sa fie indeplinit” (sursa Hotnews.ro).
In plus, dl, Ponta a facut referire ineficienta muncii depuse de ONG-urile rome in ultimii 20, ele fiind considerate “responsabile” pentru situatia actuala: “(….)Organizatiile neguvernamentale pe care le invocati sunt responsabile de 20 de ani de aceste politici, actualul Guvern, doar de un an. Însa în 20 de ani s-au folosit foarte multi bani, s-au facut foarte multe dezbateri si, din pacate, s-a dovedit un sistem neeficient. Deci, decizia Guvernului este de a folosi mai bine resursele financiare pentru proiecte concrete, cum este proiectul Ferentari, cel mai mare cartier din Bucuresti, care un proiect special dedicat de integrare si de dezvoltare a nivelului de viata” (sursa mediafax.ro).

Asa cum am facut si cu mesajele date de Presedintele Romaniei, haideti sa incercam sa analizam cata dreptate are domnul Prim-Ministru:

In creionarea scurtei noastre argumentantii vom porni de o definitie a societatii civile pe care o da unul dintre marii specialisti in studierea acestui “actor social”, respectiv Ernest Gellner „Definitia cea mai simpla, direct si intuitiv evidenta, dar si cu cea mai mare valoare, este ca societatea civila reprezinta acel ansamblu de institutii neguvernamentale diverse, suficient de puternice pentru a contrabalansa statul si care, fara a-l împiedica sa-si îndeplineasca rolul de mentinere a pacii si de a judeca impartial cu privire la interesele majore, este totusi capabil sa-l împiedice sa domine si sa atomizeze restul societatii” (Gellner, Ernest, Conditiile libertatii. Societatea civila si rivalii sai, Iasi, Editura Polirom, 1998, p. 20). Astfel, conform lui Gellner, principalul atribut al societatii civile (prin instititiile nonguvernamentale care-i stau la baza) este sa contrabalanseze “puterea statului” fara insa a-l impiedica sa isi indeplineasca mandatul.

Conform Constitutiei Romaniei, inca in vigoare, “România este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala” (Art.4.2) respectiv “Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari” art (16.1) ceea ce echivaleaza cu faptul ca “Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent” (art. 47.1).

Cele de mai sus, pot fi traduse, pe intelesul domnului Prim-Ministru cam asa:
– Romii sunt cetateni egali, Romania fiind patria lor.
– Faptul ca domnia voastra, in calitatea oficiala de sef al Guvernului, recunoasteti ca in ultimii 20 de ani Romania si-a incalcat propria Constitutie prin faptul ca nu si-a indeplinit obligatia de a lua masuri de dezvoltare economica si sociala care vizeaza cetatenii romani de etnie roma, lasand aceste masuri in responsabilitatea ONG-urilor, este pe cat de grav pe atat de ingrijorator.
– Din cele mai sus exprimate intelegem faptul ca in lipsa oricaror masuri de dezvoltare a romilor promovate de Guvernele ultimilor 20 de ani (cam asta ati spus) rolul ONG-urilor nu a mai fost cel de a “contrabalansa”, nu de alta insa nu a existat balanta pe care sa fie asezate rezultatele statului.
– Citand o analiza AMPOSDRU oferita in cadrul diverselor intalniri de la nivel national si european, autoritatile romanesti au aprobat in perioada 2007-2013 proiecte care vizeaza si incluziunea romilor (nu sunt proiecte exclusiv adreate romilor) in valoare totala de 250 milioane euro. Din totalul fondurilor disponibile Romaniei (aprox 40 miliarde de euro), suma respectiva echivaleaza cu un procent de 1,25%. Atat investim, asa rezultate avem. Pentru informarea dumneavoastra dorim sa mentionam ca majoritatea fondurilor, si in aceasta perioada si in cea cuprinsa intre 1990-2007, a avut ca principal gestionar autoritatile publice centrale si locale, nicidecum ONG-urile.
– Provocarile de dezvoltare ale romilor cuprinse in actualul draft de Parteneriat de Dezvoltare 2014-2020 sunt frumoase insa lipsesc cu desavarsire, asa ca este greu de definit cum intentioneaza Guvernul sa puna in aplicare “amenintarea” domniei voastre ca de acum “lucrurile vor fi luate in serios”. Pana acum problematica romilor a fost luata in discutie doar in cadrul unor discutii cu oficiali europeni, guvernul fiind “mut” pe acest subiect pe plan intern.
– Va rog sa cititi capitolul care face referire la situatia si provocarile romilor din Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Riscurilor Sociale elaborat in 2009. Veti gasi multe idei…..
– Deasemenea va rog ca in rapoartele Guvernului dumneavoastra prezentate la nivel european sa nu mai mentionati masurile de incluziune dezvoltate de ONG-uri in ultimii 20 de ani: mediatori (scolari si sanitari), bursa locurilor de munca si caravana ocuparii, gradinite bilingve, programe de burse, programe de formare a studentilor, programe de planning familial si de combatere a stereotipurilor, proiecte culturale (gen Muzeul Romilor) etc. Sunt curios, in lipsa lor, ce poate zice Romania ca a facut….
– Din 1990 partidul pe care il prezidati a fost la Guvernare mai mult decat oricare alta forta politica romaneasca. Strategia Guvernului Romaniei de imbunatatire a situatiei romilor a fost realizata in mandatul dlui Adrian Nastase, mentorul domniei voastre si fost presedinte PSD. Situatia romilor de dupa 1990 este cea mai mare masura esecul PSD, si asta dumneavoastra trebuie sa va asumati!

Postat în Blog old

Băsescu, demografia și romii

Într-un interviu acordat ieri postului de televiziune Digi 24, președintele Băsescu a avut printre altele și câteva “opinii” vizavi de rezultatele Recensământului Populației realizat in 2011, a căror rezultate finale au fost anunțate. În conformitatea cu acestea, ponderea populației rome din România a crescut cu aproape 1% (ajungându-se la un 3,3% din totalul populației) față de 2002 iar numeric se înregistreaza un spor de aproximativ 100,000 de persoane.

Ce a spus însă președintele:
„Se schimbă structura populației și viteza va fi tot mai mare. Mă îngrozeste, și de ce deschid acest subiect: se va menține situația și va trebui ca generația care vine să țină un numar mult mai mare de pensionari. Dacă scade generatia tânară, cum să ții un numar mult mai mare de pensionari?”, a spus Basescu, citat de Hotnews via Mediafax.
„Un lucru este clar, daca nu se schimba tendința, și nu pot fi optimist, trebuie să facem să meargă la școală copiii romi și aș merge până la a sista alocația pentru copii dacă nu se duc la școală. Dacă se menține tendința, aceasta minoritate va deveni destul de consistentă și trebuie să fie la fel de instruită ca și majoritarii. Trebuie facut ceva”, a spus Basescu conform aceleasi surse.

Nu voi analiza pozitia presedintelui din perspectiva “de drepturile omului” (continui să cred că președintele Băsescu are o reală problemă de relaționare cu minoritatea romă și ca multe din afirmațiile dumnealui pot fi catalogate cu ușurință ca fiind discriminatorii http://blog.agentiaimpreuna.ro/?p=283 ). Ce voi încerca este o analiza succintă a ce s-a întâmplat, în ultimii 10 ani, cu accesul copiilor romi la educație (I) și asupra corectitidinii mesajului prezindențial față de pericolul schimbării structurii demografice a României (II).

I. Conform datelor oferite de studiul “Romii din România – de la țap ispasitor la motor de dezvoltare” lansat de Agenția Împreună în aprilie 2013, situația actuala a romilor în ceea ce privește accesul la educație este caracterizată de:
– o scădere puternică a ponderii femeilor rome care afirmă că nu au nici o școală, 24,3% în 2012 față de 34% în 1998
– o dublare a numărului absolvenților de studii liceale ;
– o triplare a numărului de romi care au finalizat liceul în categoria tinerilor (17-25 ani) față de 1998;
– dublarea numărului romilor care au finalizat liceul indiferent de gen, de la 5,1% bărbați romi cu liceu finalizat în 1998 la 9,1% în 2012, și 4,3% femei rome cu liceu finalizat în 1998 la 8,6% în 2012
– dublarea numărului femeilor care au studii superioare, de la 0,7% în 1998 la 1,6% în 2012
– o distribuție inegală a veniturilor la același nivel de studiu, unul din patru romi cu liceu finalizat are venituri de peste 1500 ron, față de doi din patru neromi care au același nivel de studii au venituri peste 1500 ron
– participare de 75% la învățământul preșcolar: doar unul din patru copii romi cu vârstă peste 3 ani nu este înscris la grădiniță
– lipsa banilor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte este principala cauza menționată de familiile rome pentru copiii care nu frecventează grădinița (40,5%)
– așteptări diferite cu privire la perspectivele educaționale ale copiilor în funcție de etnie și gen (romii mai pesimiști decât neromii, femeile rome mai optimiste decât bărbații romi)
– creșterea generală a educației în rândul populației romilor, cu mențiunea că putem observa în rândul populației tinere că urmează aceeași dinamică pozitivă ca în 1998, cu un număr mai mare de absolvenți ai ciclului gimnazial și nivelului liceal .

În continuare, cei mai afectați de problemele din domeniul educației sunt cei din gospodăriile cu venituri scăzute, din mediul rural, și femeile, însă se observă o dinamică pozitivă în special în ceea ce privește evoluția nivelului de educație la femei, care are tendința de a crește cu o viteză mai mare.
Provocările din domeniul educației cărora politicile publice va trebui să le găsească un răspuns potrivit se referă la eradicarea cauzelor adevărate ale nivelului de educație mai scăzut în rândul romilor, și anume, în primul rând, lipsa veniturilor (combaterea săraciei) care să asigure investiția în educația copiilor.

II. Că ne place sau nu, schimbarea structurii demografice este un lucru normal în evoluția unui stat. S-a intâmplat în ultima mie de ani și este un proces continuu. Pentru studiul acestor schimbari există știința care se numește demografie. Nu schimbarea demografică ar trebui să ne sperie ci efectele pe care aceasta le va produce în ordinea socială a urmatorilor 40-60 de ani.

Câteva elemente ale schimbărilor demografice la care vom asista în următorii ani:
– Populația României va fi de 15-16 milioane de locuitori în jurul anului 2050.
– Numărul de etnici maghiari va continua să scadă, trend care se va regăsi și în rândul populației de femei
– Populația României va fi una relativ îmbătrânită, vârsta mediană a populației va ajunde la aproximativ 52,2 ani in 2050 (comparativ cu 30,8 in 2010), locuind în special în mediul urban.
– România va deveni un fel de suburbie a Europei, zonă care va deveni o destinație pentru mulți vârstici care se vor muta aici din alte state europene datorită climei, mediului și puterii economice. În schimb, pe un fond de cerere din ce în ce mai mare la nivel european, forța tânără de muncă calificată din România va continua să migreze spre Vest.
– Ponderea romilor în totalul populației va crește pâna în jurul a 10%. Acest lucru nu se întamplă neaparat din cauza faptul ca romii fac mai mulți copii decât media naționala (trendul este în scădere și la romi și a ajuns – in 2013- la o medie care asigură conservarea numarului actual al populației – respectiv 2,2 copii/capita) ci mai degrabă a faptului că numărul de romi care își asuma identitatea etnică este în continua creștere (cu trend pozitiv). Reamintesc faptul că întotdeauna a existat o diferență majoră între numărul de romi autodeclarați la Recensăminte și estimările realizate de cercetările realizate de mediul academic românesc și european (chiar de 1 million de persoane). Din cauza structurii demografice interne, romii vor reprezenta o pondere importantă în populația activă a României cu vârta cuprinsă între 16-45 de ani.

În condițiile în care populația României îmbătrânește, iar presiunea asupra sistemului de pensii crește, a nu investi astăzi în resursa umană de mâine este o decizie cel puțin iresponsabilă. Minoritatea romă este una din resursele încă nevalorificate ale României și Europei, având în vedere dimensiunea, vârsta, şi, mai ales, apetenţa acestei minorităţi la dezvoltare, a cărei dinamică pozitivă reiese din analiza aprofundată a evoluțiilor din ultimii cincisprezece ani. Provocarea rămâne însemnată, dar soluțiile se pot sprijini pe dinamica pozitivă de schimbare socială care se întrezărește în spatele declarațiilor politice. În aceste condiții mesajul președintelului este, pe fond, corect.

Există însă vreo legătură între mesajul prezidențial și realitatea politicilor sociale promovate?

Promovarea dezvoltării sociale si a capitalului uman se face cu aceleaşi instrumente indiferent de grupul vulnerabil căruia îi este adresat: dezvoltarea resursei umane din administraţia publică, centrală şi locală astfel încât aceasta să fie înalt specializată şi dedicată muncii pe care o depune, colaborarea între instituţii pe orizontală şi pe verticală, finanţarea corectă a sistemelor de intervenţie, dezvoltarea mediului de afaceri, mediu care creează locuri de muncă şi a celui educaţional, care pregăteşte “muncitorii de mâine”, toleranţă zero faţă de orice formă de discriminare etc. sunt elemente pe care statul trebuie să le pună în practică pentru a promova dezvoltarea oricărui grup vulnerabil, fie că acesta este unul eminamente social sau/şi suprareprezentat etnic. O strategie de intervenție, în sensul de a provoca accesul real a romilor la sistemul de dezvoltare socială, trebuie să conţină elemente mulate pe cauze reale și specifice ale blocajelor, cauze între care neparticiparea la sistemul educațional ocupă unul dintre ultimele locuri. Nu în ultimul rând principala provocare este dată de faptul că romii “nu merg la scoală” sau de faptul că școala la care ei merg este de o foarte slabă calitate (lucru care aproape le garantează viitoarea prezență în rândul lumpenilor)? Cu alte cuvinte cei care merg (92% dintre copii romi frecventează școala primară cu regularitate) se regăsesc în rândul „contributorilor de bunăstare”?

Ca și provocare finală, are România o viziune reală, solidă și susținută de un plan operațional coerent de dezvoltare a capitalului uman care provine din interiorul minorității romilor? Mă tem că la aceste întrebări nu se poate răspunde dacă vom condiționa acordarea alocația de prezența școlară, pentru simplu motiv ca legea reglementează acest lucru încă din 2010 (articolul 8 aliniat 1 din Legea 277 din 24 decembrie 2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei).

Postat în Blog old