Comportament de…ROMANI!

“(….)
Iancu: E o întrebare simplă? Îl întreb pe Piţurcă dacă e homosexual? Mă auziţi? Băi, spune dacă eşti homosexual?
Piturca: Cu garoi din ăştia, cu ciori din astea, care stau în pat şi poartă legal 200 de kilograme de rahat în ei, e ultimul lucru care se putea întâmpla! Nu i-au trecut petele alea de pubertate de pe faţă şi vorbeşte aşa ţigăneşte şi se crede intelectual…
I: M-am convins, eşti homosexual!
P: Fotbalul nostru se va duce de râpă cu ţigani din ăştia borâţi! Se crede Bulibaşa din fotbal!
I: E o virtute în Europa să fii homosexual! Bă, eşti Mefisto? Eşti satanist?
P: Are un comportament de ţigan, de garoi! (…..)”
Cam asa a decurs un dialog, televizat (GSP TV), intre doi mari “oameni de fotbal”: unul, afacerist important din Romania cu activitati vizibile in domeniul petrolier – presedinte a unui club de fotbal, si altul – fost mare atacant a nationalei Romaniei, selectioner de echipa nationala si antrenor a uneia dintre cele mai iubite echipe de fotbal.
Citind cele de mai sus, stau si ma intreb: ce lagatura aveau tiganii cu pseudo-dialogul dintre cele doua personaje? De unde pana unde a vorbi „tiganeste” este mai “nasol” decat a vorbi ca si „intelectualii”? Stie dl Piturca ce inseamna a fi bulibas? Daca comportament de tigan inseamna a te jigni prin intermediul televiziunilor trebuie sa ma gandesc daca eu insumi sunt tigan!
Eu vorbesc tiganeste (spun „tiganeste” si nu rromani pentru a ma face inteles de “intelectuali” de genul dlor Iancu si Piturca), colegii, prietenii si familiile noastre la fel insa un asemenea dialog/comportament public nu ne-a mai fost dat sa auzim/vedem de la oameni “cu pretentii”! Uitandu-ne in jur si vazand de-al de Simona Senzual, Liviu Varciu si Adelina Pestritu, Irinel si Monica, Blonde a lui Iri, Nichite, Moculesti si pleiada de vedete si politicieni care poarta in mod foarte natural acelasi tip de dialog ca cel prezentat mai sus, cred ca gasim si explicatia: cu totii sunt ROMANI sadea si se jigneau in cel mai romanesc stil cu putinta!

PS: Pentru cine poate sa ma ajute: ce inseamna „garoi”?

Postat în Blog old

La multi ani, dle Presedinte, din partea unui tigan!

La multi ani dle Presedinte! Sper ca odata cu inaintarea in varsta sa reusiti sa fiti presedintele pe care l-am votat in 2004 si sa ma convingeti ca decizia de a nu va mai vota in 2009 a fost una gresita! Pana acum nu reusiti decat a ma convinge ca inaintarea in varsta nu aduce, in cazul dumneavoastra, si maturitatea necesara unui Presedinte a tuturor romanilor.
In ultimii ani ati reusit sa spuneti despre mine si despre familia mea (nu in mod direct, ci prin afirmatii generale de tipul celor exprimate ieri in Slovenia) ca a fi rom (sau tigan – cum mai nou va place sa ne spuneti) este egal cu a fi cersator in fata muzeelor europene, a fi analfabet, hot si imputit si beneficiar de venit minim garantat! In ultimii ani ati spus ca principala noastra problema este faptul ca suntem nomazi, ca nu ne putem adapta la un loc de munca, ca ne casatorim copiii de mici, ca suntem – nativ – inadaptabili.
Ei bine, atat eu cat si familia mea (si ca mine alte zeci de mii de familii de romi) nu am cersit, am fost in fata muzeelor insa pentru a le vizita, avem studii (chiar superioare), ne spalam (uneori si de doua ori pe zi) platim taxe si impozite chiar mai mult decat o fac altii. Nu am simtit nevoia sa migram nici macar pe alta strada, am avut 45 de ani in campul muncii (cazul tatalui meu), ne-am casatorit la 20 de ani (varsta la care s-au casatorit parintii mei) si relationam zi de zi cu fel de fel de oameni.
Nu sunt suprins de declaratiile domniei voastre! Faptul ca ele pot fi catalogate, cu usurinta, ca fiind cel putin defaimatoare la adresa unui minoritati nationale recunoscute in Romania nu ar fi de grav daca aceste declaratii nu ar fi facute de catre Presedintele tuturor romanilor inclusiv a celor apartinand minoritatii rome. Nu sunt surpins nici macar de faptul ca nu intelegeti ca astfel de declaratii umbresc si chestiile “misto” (ca sa folosesc un cuvant care sper sa aiba efectul pavlovian asupra dumneavoastra) pe care le-ati facut in aceeasi ultimii ani (includerea romilor ca victime ale holocaustului, includerea problematicii rome in rapoartele diferitelor comisii prezidentiale etc). Nu sunt surprins de faptul ca in timpul campaniei electorale din 2009 onorati cu prezenta evenimentele romilor (vezi Costesti), va promovati imaginea prin manele si valorificati voturile romilor in aceeasi masura ca pe cele a romanilor. Nu sunt surprins nici macar de faptul ca aveti impresia ca romii pot fi recunoscuti usor dupa anumite aspect fizionomice aparte (chestia cu forma mainilor pe care ne-ati spus-o intr-o intalnire la Cotroceni dupa episodul “Tiganca imputita”) fara a realiza ca aceasta teorie a stat la baza unui fel de a gandi/actiona intr-o perioada de trista amintire pentru intreaga Europa.
De ceea ce sunt suprins este ca aveti 59 de ani, 20 de politica la nivel inalt, ati fost secretar de stat, ministru, sef de partid, primar si Presedinte si inca nu stiti sa „ascundeti” aspectele care pot sa va dauneze! Iar a fi catalogat, cu argumente solide, ca fiind rasist nu face cinste Romaniei! Si chiar cred ca sunteti…..
But Bars Angle (tr: La multi ani) dle Presedinte!

Postat în Blog old